Petrolul a încasat o primă tranșă de bani pentru cucerirea Cupei României
11.07.2013, 18:05Petrolul a pierdut Supercupa României în fața Stelei, scor 0-3, iar Cosmin Contra a acuzat, pe lângă absența lui Bokila, faptul că echipa sa nu a primit încă banii pentru victoria cu CFR Cluj, din finala Cupei României, astfel că aceasta nu a fost suficient de motivată în fața roș-albaștrilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Primăria Ploiești a decis să liniștească lucrurile înaintea meciurilor din UEFA Europa League și Liga I. Petrolul a primit, joi, 1.200.000 de euro, sumă care reprezintă o primă tranșă din cei 3.000.000 pe care ploieștenii trebuie să îi primească din partea municipalității, pentru cucerirea Cupei României în sezonul trecut, dar și pentru locul al treilea din Liga I.
Pe data de 20 decembrie 2012, Consiliul Local Ploieşti a aprobat hotărârea nr. 466, "privind cooperarea municipiului Ploieşti cu Asociaţia comunitară Lupii Galbeni 2012 în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local, având ca obiectiv principal susţinerea şi promovarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti".
Etichete: petrolul europa league , petrolul cupa romaniei , petrolul cfr , petrolul liga i , petrolul contra , petrolul victorie , petrolul bani , petrolul primarie , primarie ploiesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...