Video Petrescu, pus în gardă de revenirea lui Trică la U Craiova. “A adus un spirit în atac”
articol scris de Digi Sport18.11.2021, 19:29
Nou-promovata U Craiova 1948 și campioana CFR Cluj se înfruntă sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 20:30, pe arena “Ion Oblemenco”, în direct pe Digi Sport 1, în etapa a 16-a din Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dan Petrescu: "Mă îngrijorează că, după fiecare pauză, am pierdut"
Meciul va marca revenirea lui Eugen Trică pe banca tehnică a “alb-albaștrilor”, după ce a promovat echipa în Liga 1.
Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, se așteaptă la o partidă complicată la Craiova.
CFR Cluj este liderul clasamentului, cu 39 de puncte. U Craiova 1948 ocupă locul 13, cu 14 puncte.
"Ce mă îngrijorează cel mai mult e că, după fiecare pauză, am pierdut. Cu Botoșani și cu Rapid. Sper să reușim să nu mai pierdem de astă dată, după un parcurs foarte bun.
Indiferent cine era antrenorul Craiovei, ne-am fi așteptat la un meci greu. Dar așa cred că va fi și mai greu, deoarece Trică a fost la CFR Cluj și va încerca să demonstreze ceva. Plus că la Craiova a reușit promovarea, pe nedrept a fost dat afară și acum i s-a făcut dreptate. Sunt convins că va reuși să motiveze echipa. Dacă au dat patru goluri în meciul amical cu Steaua înseamnă că a adus un spirit în atac. Problemele Craiovei în campionat au fost în atac, nu în apărare.
Cred că acum e cu totul altă Craiova. Sidibe e cel mai important jucător al lor. Cred că va fi un meci interesant", a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Clasamentul Ligii 1
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , eugen trica , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...