Petrea, iritat de întrebările legate de Tănase. ”N-am ce să discut cu el. Să-i explic ce?”
articol scris de Digi Sport23.07.2022, 23:00
Anton Petrea (47 de ani) a părut iritat, mai mult ca niciodată, la conferința de presă de dinaintea meciului cu Rapid.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Petrea, iritat de întrebările legate de Tănase. ”N-am ce să discut cu el. Să-i explic ce?”
- Rapid-FCSB este programat duminică, de la 21:30, pe Stadionul Giuleşti. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1. Abonaţii Digi Mobil vor putea viziona partida în Aplicaţia Digi Sport şi pe siteul digisport.ro.
- Gigi Becali pregătește terenul pentru un nou antrenor la FCSB. La cine s-a gândit milionarul din Pipera
Antrenorul celor de la FCSB nu se simte deloc confortabil după startul slab de sezon al roș-albaștrilor. Înaintea derby-ului din Giulești, antrenorul a aflat că nu se va putea baza pe cel mai bun 11, după ce patronul a decis menajarea a 3-4 jucători.
La întâlnirea cu reprezentanții mass-media, Petrea a fost chestionat și despre întreg scandalul intern declanșat de Florin Tănase (27 de ani), care a criticat lotul actual al vicecampioanei.
”Cu Tănase, n-am nicio problemă. Nu am ce să clarific cu el, nici nu știu ce a spus.
Nu am ce să discut cu el, să-i explic ce? Ăsta e lotul de jucători, mergem la luptă!”, a spus Petrea.
Cum a reacționat Anton Petrea după ce Gigi Becali a spus că FCSB va menaja 3-4 jucători cu Rapid
Antrenorul a precizat că derby-ul din Giulești, de duminică seară, care va fi în direct la Digi Sport 1, va fi tratat cu cea mai mare responsabilitate, chiar și în aceste condiții.
”Ne gândim! Trebuie să ținem cont și de faptul că suntem la început de sezon, e posibil să mai facem anumite schimbări, nu neapărat ca să menajăm anumiți jucători. Trebuie să dăm minute și altora, pentru a face ritm.
Vom vedea. Fiecare joc îl tratăm cu seriozitate, cu profesionalism.
Nu ne vom menaja, indiferent cine va intra pe teren”, a spus Petrea la conferința de presă de sâmbătă.
Legat de startul de sezon, unul sub așteptări, Petrea a găsit și o explicație.
”O posibilă explicație este faptul că nu suntem încă 100% pregătiți din toate punctele de vedere, n-avem ritm de joc, asta s-a văzut în evoluția noastră. La ultimul meci am alergat prea mult, dar uneori ineficient.
Aici ar trebui să fim mai atenți, să ne dozăm efortul și să fim mult mai eficienți când avem mingea”, a mai spus Petrea.
Etichete: florin tanase , anton petrea , rapid - fcsb live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...