Petre Marin are încredere în Dică: ”La cum îl cunosc pe brazilianul meu, că așa ne alintăm, va reuși să se impună”
08.06.2017, 10:36Petre Marin a ținut să-și laude fostul coleg de la Steaua, ajuns între timp pe banca echipei. Nicolae Dică își dorea de mult să ocupe acest rol, spune fostul lui coleg, care mai menționează că va cunoaște cum să gestioneze un asemenea vestiar cu jucători cu personalitate.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Petre Marin este impresionat de achizițiile celor de la FCSB. Cu Budescu, Teixeira și Alibec în echipă, roș-albaștrii nu vor avea rival în Liga 1, așa cum s-a întâmplat când ei făceau un cuplu la fosta campioană, Astra Giurgiu. ”Prin venirea lui Junior Morais, Constantin Budescu și Teixeira sunt în total șapte jucători care au cucerit campionatul cu Astra sub comanda lui Marius Șumudică. Și anul trecut, Steaua a fost singura care a investit, a adus cei mai buni jucători. Și anul acesta patronul este decis să investească în jucători buni cu experiență, pe care îi cunoaște din campionatul nostru. Rămâne ca Dicanio să știe să-i facă să dea cel mai bun randament pentru a-și atinge obiectivul”, a precizat fostul fotbalist. Tot în opinia lui, relațiile de la FCSB vor fi dintre cele mai bune în relația antrenor-patron: ”Îl are și pe Mihai Stoica alături, dacă va avea rezultate nu va avea niciun fel de probleme cu patronul echipei”, a mai punctat Marin, care a dezvăluit că fostul lui coleg de la Steaua se pregătea de mult să îmbrățișeze o carieră de antrenor și că acum își vede visul îndeplinit: ”Se pregătește de foarte mult timp, încă de pe vremea când era jucător. Și-a dorit foarte mult, și-a împinit un vis, dar unul în care va avea mult de muncă. A ajuns la cel mai important club românesc, unde există această presiune venită din partea patronului, dar sper că odată și cu transferurile pe care Becali le va face să reușească în meseria pe care și-a ales-o”. Noul tehnician de pe banca FCSB nu va avea o problemă în a gestiona vestiarul echipei. ”La cum îl cunosc pe brazilianul meu, că noi așa ne alintăm, va reuși să se impună în fața vestiarului și va reuși să faca treabă bună la Steaua”.
Lotul vicecampioanei FCSB se va reuni vineri si va efectua în această vară două cantonamente de pregătire, unul în Slovacia, iar al doilea în Olanda.
''Roş-albaştrii'' vor efectua vineri vizita medicală, începând cu ora 08:00, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, potrivit site-ului oficial al clubului, pentru ca seara să plece spre Slovacia, acolo unde vor efectua primul turneu de pregătire, între 9 si 22 iunie.
Jucătorii antrenaţi de Nicolae Dică vor fi cazaţi într-o bază de cinci stele din localitatea Samorin, X-Bionic Sphere, un complex sportiv multifuncţional, întins pe o suprafaţă de 100 hectare şi care cuprinde un hotel de 5 stele, un teren la standarde FIFA cu tribune care pot găzdui 5.000 de spectatori, precum şi facilităţi pentru multiple discipline olimpice. Acesta este centrul naţional de pregătire pentru echipa olimpică a Slovaciei.
Al doilea stagiu de pregătire se va desfăşura între 25 iunie şi 8 iulie, la Apeldoorn, unde echipa s-a antrenat şi anul trecut. ''Roş-albaştrii'' vor fi cazaţi la Hotelul Bilderberg De Keizerskroon, iar antrenamentele se vor desfăşura la baza WWNA, din Wenum Wiesel.
FCSB va susţine mai multe partide amicale, programul acestor urmând să fie comunicat ulterior.
Etichete: steaua , petre marin , dica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...