”Perla” Craiovei, șanse mici să fie titular cu Dinamo! Probleme de lot pentru Mulțescu
21.04.2017, 18:16CS U Craiova are o singură victorie în play-off și trei înfrângeri, fiind pe penultimul loc (5), dar speră ca lucrurile să se mai îmbunătățească după meciul cu Dinamo, care se va disputa sâmbătă, 22 aprilie, la Severin.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Misiunea oltenilor nu va fi însă deloc ușoară pentru că, în afară de ambiția alimentată de istoria întâlnirilor directe dintre cele două formaţii, ”juveții” au probleme reale în a trimite în teren cel mai bun 11. Gheorghe Mulțescu, tehnicianul celor de la CS U Craiova, a enumerat problemele de lot pe care le are; în funtea lipsei de posibili absenţi se află noua ”perlă” din Bănie, Vladimir Screciu (17 ani).
”Nu mai este niciun secret că meciul cu Dinamo pentru noi şi pentru suporterii noştri este foarte important. Venim după o perioadă grea, după două înfrângeri, de aceea ne dorim să ne reabilităm în faţa suporterilor şi să aducem puncte. Dinamo este una dintre echipele în formă ale campionatului, astfel încât sunt argumente pentru un meci disputat.
Avem în continuare probleme de efectiv: Popov a fost operat, Briceag nu este sută la sută refăcut şi de accea nu-l vom forţa în acest joc, Burlacu s-a accidentat la ultimul antrenament, în vreme ce Screciu este gripat. Avem speranţe că starea lui se va îmbunătăţi, astfel încât să poată fi măcar rezervă la meciul cu roș-albii.
În ciuda acestor necazuri, cei care vor intra trebuie să fie concetraţi şi să dea totul pentru un succes. Mergem la victorie, cu toate forţele, şi ne dorim - pe lângă un rezultat favorabil - să nu ieşim cu pierderi <umane>”, a spus Mulțescu.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGISPORT
În afara acestor probleme legate de actualii jucători, nu trebuie uitat faptul că șefii celor de la CS U Craiova s-au despărțit în ultima vreme de câțiva jucători importanți. În plus, la partida cu Astra, Hristo Zlatinski și Alexandre Barthe au plecat mai repede la vestiare, fiind nemulțumiți pentru că au fost schimbați.
Ce spune despre oferta de prelungire a contractului: ”Nu este indecizia mea, ci o hotărâre comună!”
Mulţescu a vorbit şi despre prelungirea contractului cu CS U Craiova:
"În privinţa prelungirii contractului nu este o indecizie a mea, ci e o hotărâre comună, luată cu conducerea. Ne canalizăm toate forţele şi eforturile pentru aceste ultime meciuri vitale pentru noi.
În opinia mea, am realizat lucruri bune: am calificat echipa în play-off şi suntem aproape de ultimul act al Cupei. La finalul actualului sezon, pentru prima dată după mulţi ani, CS U Craiova va juca în competiţiile europene. A fost şi este o presiune mare, din toate părţile. Dar pe care mi-am asumat-o de la bun început.
Să vă dau un exemplu: la Steaua cu CFR nu s-a tras nici măcar un şut pe spaţiul porţii, dacă noi am fi jucat astfel probabil eram daţi afară din Craiova. Mă refer la cât de pretenţioşi sunt suporterii Universităţii; sincer, nu m-am gândit că poate fi atâta presiune”, a mai spus Mulțescu.
CS U Craiova - Dinamo, din etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 1, programat sâmbătă, 22 aprilie, la Severin, va începe la ora 20:30 și va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: craiova dinamo , multescu craiova , screciu craiova dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...