Exclusiv Penedo, mesaj în limba română pentru dinamoviști! Cu ce se ocupă fostul portar și ce spune despre revenirea în România
15.05.2020, 18:17Jaime Penedo (38 de ani) urmărește tot ce se întâmplă la Dinamo de la peste 10,000 de kilometri distanță, din țara sa natală, Panama. Fostul portar din „Ștefan cel Mare” a rămas îndrăgostit de România și spune că se va întoarce măcar în vizită.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
DigiSport l-a contactat pe fostul goalkeeper panamez, singurul jucător din Liga 1 prezent la Campionatul Mondial din 2018, chiar în ziua în care clubul a împlinit 72 de ani, pe 14 mai. ”La mulți ani, Dinamo!”, a fost mesjaul transmis de Penedo în limba română. ”Continuați împreună, continuați să fiți puternici. Dinamo e o familie. Dinamo e un sentiment”, a mai completat Penedo.
Jaime, cum a fost această perioadă pentru tine?
În Panama se menține carantina, dar putem sa ieșim din case. A fost o perioada complicată, cu multe incertitudini. A trebuit sa ne adaptăm și să sperăm că totul va trece cât mai rapid.
Urmărești ce se întâmplă în România? Meciurile lui Dinamo?
Sunt la curent cu tot ce se întâmplă la Dinamo, urmăresc așa cum pot meciurile. Dacă ai jucat la Dinamo, e imposibil să nu rămâi un suporter al echipei.
Clubul nu este într-o situație foarte bună, dar suporterii au luat inițiativă și au strâns bani pentru a plăti datoriile lui Dinamo...
Am văzut tot ce au făcut suporterii pentru a salva clubul. Este incredibil să fii martor la așa ceva, toți dinamoviștii s-au unit pentru a salva Dinamo. Fanii au devenit o familie. Sunt sigur că situatia va fi mai bună pe viitor.
Penedo lucrează la federația din Panama
Știu că, la un moment dat, aveai de gând să deschizi o academie cu numele lui Dinamo în Panama.
Deocamdată nu am deschis Academia Dinamo din Panama. În prezent lucrez în cadrul federației, încercăm să realizăm o restructurare o fotbalului intern. Academia rămâne un proiect pentru viitor.
Care sunt planurile tale pentru viitor? Vrei să urmezi o carieră în antrenorat?
Pe viitor este posibil orice, chiar să antrenez. Momentan lucrez pentru federație și vreau să pun bazele unui fotbal puternic în Panama. Fotbalul va fi mereu pasiunea mea, mereu voi găsi ceva de făcut.
Te gândești să te întorci în România?
Cu siguranță voi mai veni în România, nu încape îndoială. Este o țară de care familia mea s-a îndrăgostit.
- Arabe Unido, Cagliari, CSD Municipal, LA Galaxy și Saprissa sunt cluburile la care Penedo a evoluat până să semneze cu Dinamo, în 2018.
- Un titlu de campion în MLS cu LA Galaxy și un o Cupă a Americii Centrale sunt trofeele pe care le-a câștigat Penedo în cariera sa.
- La echipa națională a țării sale, Penedo a strâns nu mai puțin de 135 de selecții.
Etichete: dinamo , panama , jaime penedo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...