Video Exclusiv ”Penalty clar!”. Egalați în prelungiri, dinamoviștii consideră că au fost dezavantajați și de arbitru în derby-ul cu Rapid
articol scris de Digi Sport24.10.2021, 09:04
Dinamo - Rapid 1-1 | Execuția de generic a lui Nicolae Carnat din minutul 90+1 le-a adus in extremis un punct giuleștenilor, însă dinamoviștii reclamă că au fost văduviți de un penalty în prima repriză.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După șase ani și jumătate, Dinamo și Rapid au făcut din nou spectacol în derby. Gabi Torje și Nicolae Carnat au marcat splendid, iar dramatismul a fost la el acasă în Ștefan cel Mare: ratări mari, incidentul cu Răuță și decizii controversate ale brigăzii de arbitri au fost ingredientele unei partide ”ca pe vremuri”.
Dinamo, neîndreptățită de arbitru în derby-ul cu Rapid? Ionel Dănciulescu: ”A fost penalty clar”
Ionel Dănciulescu, fostul mare atacant al ”câinilor” și actualul analist Digi Sport, susține că Dinamo ar fi trebuit să primească un penalty în minutul 16, când, în urma unui corner al gazdelor, Săpunaru l-ar fi tras în careu pe Espinosa. Centralul Horațiu Feșnic nu a indicat punctul cu var, ci a lăsat jocul să continue.
"A fost un 11 metri clar în prima repriză la ținerea lui Săpunaru. Eu spun că e penalty. Păcat de efortul băieților, chiar am văzut o atitudine bună, cu Gabi Torje un adevărat lider de echipă, exceptând acea fază pe care putea s-o joace într-un alt mod.
Cred că dacă echipa va avea aceeași consitență în joc, Dinamo va arăta mult mai bine de la meci și nu cred că vor fi probleme cu salvarea de la retrogradare", a declarat Ionel Dănciulescu, la emisiunea DigiSport Special.
VIDEO Ionel Dănciulescu susține că Dinamo trebuia să primească un penalty în derby-ul cu Rapid
Etichete: ionel danciulescu , dinamo rapid , cristi sapunaru , penalty dinamo , etapa 13 liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...