Pe urmele lui Piți. Poruncile lui Reghecampf
21.06.2012, 17:46Steaua se află de șapte zile la Achenkirch (Austria) și deja a disputat un amical (1-1 cu Torpedo Kutaisi - locul 3 din Georgia). Perioada aceasta a fost suficientă atât pentru noul antrenor de-ași implementa stilul de lucru, cât și pentru jucători de a se acomoda cu al 10-lea antrenor din ultimii doi ani.
„Ne plac antrenamentele de acum. În fiecare zi facem altceva, deci nu ne plictisim. Să sperăm că de data asta vom sta mai mult alături de noul antrenor“, a spus Martinovici, care a lăsat clar să se înțeleagă că roș-albaștrii s-au săturat de desele schimbări de antrenori.
„Îmi place de Rgehecampf. Stilul lui de antrenament mi-aduce aminte de ce lucram cu Victor Pițurcă“, a spus și Răzvan Stanca, al doilea portar din lotul trupei din Ghencea.
„N-am mai văzut niciodată la o echipă din România asemenea metode de pregătire. Sunt încântat de modul în care Reghe a compus programul și cum pune în practică ideile sale“, a spus și Mihai Stoica, managerul general al clubului.
De altfel, Reghecampf și-a câștigat încrederea la Chiajna în primul rând prin seriozitatea și intransigența pe care le-a arătat la antrenamente. La fel se întâmplă și acum la Steaua.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Dincolo de metodele de antrenament, tehnicianul de 36 de ani a impus un set de reguli pe care jucătorii trebuie să le respecte cu sfințenie, orice abatere fiind aspru pedepsită. Iată doar câteva dintre „poruncile lui Reghe“:
1. Sunt interzise cu desăvârșire înjurăturile, atât la antrenamente, cât și în timpul partidelor amicale și oficiale.
2. Jucătorii n-au voie să coboare în papuci și șlapi la masă și nici n-au voie să întârzie nici măcar un minut.
3. În cele două cantonamente din Austria, zilnic, stingerea să dă la ora 22:00.
4. Sunt interzise și „miștourile“.
5. Jucătorii n-au voie să se vaite la antrenamente de duritatea ședințelor de pregătire, de durata sau intensitatea lor.
Cel puțin până acum, absolut niciun jucător n-a avut nicio abatere. Mai mult, atitudinea lor din amicalul cu Torpedo Kutaisi i-a impresionat pe toți membrii din staff-ul tehnic și administrativ al Stelei.
„Mi-a plăcut foarte mult atitudinea băieților din acest meci, care n-a fost pregătit ca unul care trebuia neapărat câștigat. Mi-au plăcut foarte mult atât achizițiile, cât și cei tineri. Rocha, Pintilii, Filip și Dumitraș au jucat de parcă ar fi de ani buni la Steaua, iar Cojocaru, care are 16 ani, a avut două intervenții de mare portar. Sigur va ajunge mare fotbalist“, a spus, cu satisfacție, Meme la finalul primului amical.
Steaua va mai disputa încă un amical în acest prim stagiu de pregătire, sâmbătă, 23 iunie, ora 15Ș00, cu FC Basel. Luni, delegația roș-albaștrilor va reveni la București, unde va sta doar trei zile. Pe 28 iunie este programată plecarea în cel de-al doilea stagiu de pregătire, tot în Austria, dar la Flachau.
Etichete: steaua , liga i , reghecampf , regulile lui reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...