Exclusiv Pe cine vrea Dani Coman antrenor după plecarea lui Şumudică! A fost pe lista lui Becali
05.04.2017, 19:19Marius Şumudică va pleca cel mai probabil de la Astra, la finalul acestei stagiuni, iar Dani Coman l-a ales deja pe înlocuitorul tehnicianului care le-a adus giurgiuvenilor primul titlu din istorie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sursele Digi Sport au aflat că Nicolae Dică este urmaşul lui Şumudică. Chiar dacă nu are licenţa PRO luată, Ioan Niculae şi-ar fi dat acordul pentru aducerea fostului mijlocaş al Stelei.
Preşedintele giurgiuvenilor a fost coleg cu Dică la Piteşti, în perioada 2000-2004 şi cei doi au păstrat o relaţie foarte bună, astfel că o eventuală colaborare are toate şansele să fie una de succes.
"Mai am o lună de antrenat în România, plec cu fruntea sus", a fost declaraţia lui Marius Şumudică, după meciul pierdut cu Viitorul (1-2), chiar dacă în ultima perioadă lăsase de înţeles că ar putea continua la Astra.
"Nu am prelungit contractul, dar există posibilitatea să fac asta. Acum există șanse, eu sunt așa, ca clatita, mă întorc repede. Asta m-ar stimula să rămân, să mai iau titlul o dată. Daca aș lua titlul, aș rămâne la Astra", - Şumudică, 10 martie.
Totuşi, într-un dialog avut la Digi Sport cu Dinu Gheorghe, Şumudică a anunţat că "clătita s-a ars de tot", fâcând aluzie la şansele minime pe care le are să continue la Astra.
Nicolae Dică putea ajunge pe banca FCSB cu o lună în urmă, atunci când s-a vorbit despre despărţirea lui Laurenţiu Reghecampf de clubul lui Gigi Becali. Atunci, el ar fi lucrat alături de Dumitru Dumitriu, ţinând cont că nu avea licenţa PRO.
”Țelul meu este să antrenez Steaua. Eu sunt antrenor de liga a treia și îmi doresc să ajung cât mai sus. Normal că vreau să antrenez Steaua, este cea mai titrată echipă și ar fi un vis pentru mine", - Nicolae Dică, 4 martie.
Dică a fost secund la Steaua, între 2014 și 2015, în perioada în care echipa a fost pregătită de Costel Gâlcă și de Mirel Rădoi. Ajuns la 36 de ani, Dică antrenează în prezent pe SCM Pitești, liderul seriei 3 din Liga a treia.
Două trofee a câștigat Marius Șumudică cu Astra: titlul în Liga 1 și Supercupa României, ambele în 2016. De asemenea, sub comanda sa, formația din Giurgiu s-a calificat în premieră în primăvara europeană, în sezonul 2016-2017.
Contactat de Digi Sport, Dică, aşa acum era de aşteptat, a infirmat un contact cu cei de la Astra. De altfel, la fel a infirmat şi când a fost vorba despre Steaua.
Etichete: nicolae dica , dani coman , sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...