Pe cine a vrut Gigi Becali să aducă la FCSB. ”A intervenit în emisiune, mi-a transmis să-l sun”
articol scris de Digi Sport30.12.2023, 15:15
Gigi Becali (65 de ani) conduce absolut totul la FCSB, dar se mai și consultă cu cei din club atunci când nu este convins de o anumită ”mutare”.
Cupa Spaniei: Deportivo Minera - Real Madrid, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Wolves - Nottingham Forest, luni, 22:00, DGS 1
Gigi Becali l-a vrut pe Ciprian Panait la FCSB
Omul de afaceri este foarte atent la toți fotbaliștii care evoluează în SuperLiga, dar ”monitorizează” și specialiștii care analizează sportul-rege de la noi.
Spre exemplu, Ciprian Panait (47 de ani) a fost aproape de a fi angajat la gruparea roș-albastră.
Fost antrenor în Orient, dar și în primul eșalon al României, Panait a dezvăluit cum a ajuns să discute cu finanțatorul liderului din SuperLiga.
”Nu am lucrat niciodată cu Gigi Becali, dar mi-a propus să vin în club! Nu spun poziția, nu e cea de antrenor principal, nu! Nu e corect să lăsăm lucrurile în ceață... . A intervenit într-o emisiune, a cerut numărul moderatorului și în pauza de publicitate moderatorul a spus că acela e numărul domnului Becali, să îl sun!
L-am sunat după emisiune, mi-a spus că vrea să mă aducă, a spus că vrea să discute cu domnul Mihai Stoica și cu Reghecampf. Asta era în 2012, plecasem de la Rapid. «Să văd dacă găsim să îți dăm de lucru, pentru că îmi placi! Sună-mă peste o perioadă».
L-am sunat după câteva zile și mi-a spus că mă place, dar că nu e momentul acum. «Te apreciază Reghe și MM, dar nu e momentul». Apoi, a fost o altă propunere mai târziu, dar nu s-a făcut din diferite motive”, a spus Panait, potrivit sport.ro.
Panait a comentat și modul în care Becali își desfășoară activitatea la FCSB.
”Eu cred că domnul Becali face o treabă foarte bună la FCSB, are oameni de încredere acolo și le doresc să-și îndeplinească obiectivele”, a mai spus Panait.
- Rapid U19, Al Hilal U23, Al Hilal, Al Raed, Al Batin, Sohar și Al Kharaitiyat sunt echipele la care a antrenat Ciprian Panait.
”N-are aceleași gesturi ca-n România! E stingher”. Panait a dezvălui salariul lui Alibec în Qatar
La jumătatea lunii august, Denis Alibec (32 de ani) a fost prezentat oficial la Muaither SC, formație care a promovat în sezonul trecut în prima ligă din Qatar.
Chiar dacă a sosit acum aproape jumătate de an în Qatar, Denis Alibec se gândește să plece de la Muaither, asta deoarece nu se simte în largul său. Despre situația atacantului român a vorbit Ciprian Panait, un antrenor care a pregătit mai multe formații din zona Golfului până în momentul de față.
- În prezent, Panait o antrenează pe Al-Kharaitiyat, Qatar
"Au jucat un meci într-o cupă și l-am văzut pe Alibec. Nu are aceleași gesturi pe care le avea în România sau pe care și le permitea în România, când gesticula, ridica vocea. Este stingher, nu are o echipă care nu îl poate pune în valoare. Este limitat, din punct de vedere tactic, asta deoarece antrenorul i-a cerut să se retragă foarte mult. Fotbalul este foarte lent în Qatar.
Mie mi s-a recomandat acolo să nu stresez jucătorii, să-i las în pace. Este diferit față de Arabia Saudită. Fotbalul de acolo e bun pentru Alibec, pentru că este mai lent. Sunt spații mari. Eu știu că are în jur de un milion sau poate puțin mai mult. El își plătește casa, mașina. El nu își poate lua un Peugeot, la nivelul lui, el trebuie să își închirieze un Bentley", a spus Panait, la Digi Sport Matinal.
Etichete: gigi becali , ciprian panait , becali panait , panait fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Nicușor Dan a anunțat, duminică la Digi24, că a comandat un sondaj de opinie care a măsurat...