Pe Arena Naţională nu se schimbă doar gazonul pentru EURO 2020. Anunţul oficialilor care coordonează modificările
articol scris de Digi Sport13.04.2021, 09:07
Bucureştiul se află printre cele 8 oraşe care au confirmat că vor permite accesul spectatorilor, 13.000, la meciurile pe care Arena Naţională le va găzdui în vară la turneul final al EURO 2020.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
De la celelalte patru se aşteaptă confirmările încă, iar în caz contrat jocurile vor fi relocate.
Pentru modernizările solicitate de UEFA pe Arena Naţională şi care se află în plină desfăşurare, stadionul a fost închis, iar FCSB, echipa care obişnuia să evolueze pe cel mai mare stadion al ţării, s-a mutat la Giurgiu.
Echipa lui Becali se va putea întoarce în Capitală pentru două meciuri, între 2 şi 14 mai, după care UEFA va prelua arena, conform unui răspuns oferit de Primăria Capitalei la solicitarea digisport.ro.
10.000 de scaune noi şi gazon hibrid pe Arena Naţională
Dar pe lângă gazonul actual, care arăta, poate, pentru prima dată impecabil de la inaugurare, care este înlocuit cu unul hibrid la cererea UEFA, compania Primăriei care se ocupă de îmbunătăţiri a anunţat ce se mai schimbă la Arena Naţională.
Printre altele, sunt înlocuite 10.000 de scaune dintre cele 55.000 de pe arenă, şi va fi amenajată o zonă nouă pentru operatorii TV.
Galerie Foto
Comunicatele în care sunt anunţate lucrările de la Arena Naţională în vederea EURO 2020
Pe 1 aprilie, Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti posta pe Facebook anunţul că "la mai puțin de 3 luni de startul meciurilor din cadrul Campionatului European de fotbal, Arena Națională este în plin proces de pregătire. Compania Municipală Energetica Servicii București este implicată direct în operațiunile de pregătire a tuturor instalațiilor care asigură funcționarea celui mai mare stadion din țară.
Lucrătorii noștri sunt pregătiți pentru a îndeplini toate condițiile solicitate de reprezentanții UEFA, care vor prelua în scurt timp coordonarea administrării Arenei Naționale. Acționăm zilnic pentru mentenanța și verificarea tuturor instalațiilor termice, sanitare, de ventilație sau de protecție a incendiilor, dar suntem implicați și în activitățile de pregătire a spațiilor care vor găzdui mass-media, reprezentanții cluburilor și ai UEFA".
Iar la două săptămâni distanţă "... Sunt pregătite toate spațiile în care vor avea acces delegațiile străine, dar și zonele care vor găzdui echipele de jurnaliști, care vor acoperi evenimentele de la București. Au fost instalate zeci de aparate de aer condiționat și a fost asigurată corespunzător ventilația tuturor spațiilor.
Peste 10.000 de scaune din tribunele stadionului au fost schimbate, iar lucrătorii noștri înlocuiesc acum și peste 35.000 de plăcuțe de numerotare a locurilor. S-au evacuat scaunele dintr-o secțiune a unei tribune, pentru a face loc sectorului rezervat operatorilor, care vor asigura transmisiunile tv.
Zilnic sunt verificate toate instalațiile celui mai mare stadion din țară și se fac pregătiri pentru acoperirea din punct de vedere tehnic a tuturor solicitărilor ce vin din partea reprezentanților UEFA".
Răspunsul Primăriei Municipiului Bucureşti la solicitarea digisport.ro
"În data de 7 aprilie s-a finalizat procedura de îndepărtare a gazonului existent. Recoltarea noului gazon (hybrid) se va realiza astăzi, 12 aprilie, în Italia. Noul gazon va fi descărcat la stadionul Arena Naţională, în data de 16 aprilie, urmând a fi demarată procedura de montare, ce va fi finalizată în jurul datei de 26 aprilie.
La o săptămână după finalizarea procesului de montare a noului gazon hybrid, în jurul datei de 2 mai, se vor putea disputa din nou partide de fotbal pe stadionul Arena Naţională. Stadionul se va preda UEFA în data de 14 mai", anunță Primăria București, într-un răspuns oferit pentru Digi Sport.
Pe Arena Naţională, meciurile de la EURO 2020 sunt:
- Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00)
- Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00)
- Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00)
În afara meciurilor din Grupa C, tot Bucureştiul va găzdui şi o optime de finală pe care o vor disputa câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).
Etichete: arena nationala , primaria bucuresti , modificari arena nationala , solicitari euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...