Pavol Safranko a rămas liber de contract. Atacantul ar putea reveni în Liga 1
articol scris de Digi Sport25.08.2022, 12:16
Pavol Safranko (27 de ani), atacantul dorit de Gigi Becali (64 de ani) în această vară la FCSB, dar și de Sepsi, a rămas liber de contract.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Vârful de atac slovac și-a reziliat înțelegerea pe care o avea cu sud-africanii de la Mamelodi Sundowns.
Pavol Safranko și-a reziliat contractul cu Mamelodi Sundowns. Atacantul ar putea reveni în Liga 1
Mamelodi Sundowns a anunțat prin intermediul rețelelor sociale că Pavol Safranko este în acest moment un jucător liber de contract și poate semna cu orice formație dorește.
După ce a refuzat transferul la FCSB, Sepsi a rămas singura echipă din Liga 1 unde ar mai fi dorit jucătorul. Potrivit informațiilor digisport.ro, Pavol Safranko are în acest moment propuneri și din Turcia, însă rămâne de văzut ce va alege atacantul.
”Mamelodi Sundowns poate confirma că s-a despărțit de atacantul slovac Pavol Safranko.
Atacantul de 27 de ani s-a alăturat lui Sundowns sezonul trecut de la Sepsi OSK din România, a avut un total de 29 de apariții și a marcat 9 goluri pentru Masandwana.
Unul dintre golurile cheie pe care le-a marcat Pavol a fost cel câștigător împotriva lui Royal AM. care a dus-o pe Sundowns în finala Cupei.
Pavol, care a fost un profesionist desăvârșit pe tot parcursul șederii sale la Sundowns, este liber să se alăture clubului ales de el, iar familia Sundowns îi urează toate cele bune în eforturile sale fotbalistice”, a transmis Mamelodi Sundowns, pe Twitter.
Pavol Safranko, sfătuit de Zdenek Ondrasek să nu meargă la FCSB
Conform Playsport, Safranko a luat legătura cu Ondrasek în momentul în care FCSB s-a arătat interesată de transferul lui. Fostul atacant al roș-albaștrilor l-a sfătuit pe slovac să nu meargă la clubul patronat de Gigi Becali (64 de ani).
”S-a consultat recent și cu Ondrasek, cu care se cunoaște foarte bine, iar băiatul i-a povestit ce a trăit la clubul lui Becali.
L-a sfătuit să se gândească de zece ori înainte de a lua o decizie legată de FCSB, unde e o junglă”, a declarat sursa.
Etichete: mamelodi sundowns , pavol safranko , pavol safranko fcsb , pavol safranko mamelodi sundowns , pavol safranko sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...