Paul Papp a răbufnit după egalul cu FC Botoșani. “Suntem niște proști”
articol scris de Digi Sport06.12.2021, 22:56
FC Botoșani și Universitatea Craiova au remizat, scor 2-2, la Botoșani, în direct pe Digi Sport 1, în etapa a 18-a din Liga 1.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Paul Papp: "Pierdem puncte foarte ușor"
Paul Papp (32 de ani), fundașul “alb-albaștrilor”, a declarat că echipa lui merita să câștige, în condițiile în care a ratat și un penalty. Ambele echipe au acuzat anumite decizii de arbitraj.
Universitatea Craiova are patru meciuri la rând fără victorie în Liga 1 și este la 19 puncte de liderul clasamentului, CFR Cluj.
"Nu cred că ne ajută foarte mult acest rezultat, pentru că am venit să luăm cele trei puncte. Având în vedere situația din clasament, ne luptăm la play-off și la titlu și cred că azi am pierdut două puncte. Am dominat, dar n-a fost să fie.
Pot să spun că suntem niște proști că n-am profitat de acel penalty. Se mai întâmplă, se mai ratează, dar am avut șansa să luăm cele trei puncte.
Ei au avut două situații și ne-au dat două goluri. Nu cred că e drept, dar trebuie să fim mai concentrați. Îmi vine să râd, suntem niște proști, pierdem puncte foarte, foarte ușor. Trebuie să batem în următoarele meciuri, nu mai avem altă opțiune", a spus Paul Papp.
VIDEO Rezumatul meciului FC Botoșani - Universitatea Craiova 2-2
Clasamentul Ligii 1
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , paul papp , fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...