Paul Anton, analiza unui sezon încărcat la Dinamo: ”Sunt foarte mândru”
articol scris de Digi Sport20.05.2021, 14:00
VIDEO Dinamo - Chindia 0-0. Paul Anton, unul dintre căpitanii lui Dinamo, a tras concluzii după ce ”câinii” au reușit să evite barajul pentru rămânerea în prima ligă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Anton a vorbit despre greutățile cu care s-au confruntat jucătorii lui Dinamo în acest sezon.
Paul Anton: ”Am avut foarte mare încredere în colegii mei”
"Sunt foarte mândru de acest grup, de acest colectiv. Numai noi ştim prin ce-am trecut, ce am suferit. Vă zic asta din toată inima! Din afară, multă lume nu ştie ce s-a întâmplat. Toţi cei care au făcut parte din club în acest sezon au făcut un efort fantastic şi le mulţumesc.
Sunt foarte, foarte fericit. Până acum, n-am putut să ne bucurăm. Nu eram siguri de menţinerea în prima ligă. Am avut foarte mare încredere în colegii mei.
După meciul de la Mediaş, am încercat să ne trezim unul pe celălalt şi eram convins că o să avem această serie, nu ne doream o pată neagră. Aştept vacanţa, a fost foarte greu, un sezon epuizant. Au fost foarte multe neajunsuri, multe detalii care fac diferenţa.
De la începutul lunii ianuarie până în martie, ne-am antrenat doar pe sintetic, plus multe altele. Toate au plecat de la aceşti oameni neserioşi, nu credeam că e posibil aşa ceva. E de neimaginat şi sper ca justiţia să facă dreptate cu spaniolii. Mă bucur foarte mult că am terminat cu bine. Cei care am rămas suntem caractere”, a spus Paul Anton.
De ce nu a dorit Dușan Uhrin prezența la barajul pentru Conference League
”Suntem foarte fericiți, pentru că am avut o perioadă dificilă. Nu știu ce se întâmpla dacă nu aveam acele victorii consecutive. Astăzi puteam marca trei goluri, dar am jucat la siguranță, nu am vrut să riscăm nimic. Nu am vrut să mergem la barajul de menținere, era foarte dificil acolo, cu stresul.
Nu, nu cred că suntem pregătiți pentru Conference League. A fost o presiune foarte mare, pentru că a fost dificil. Nu e cel mai dificil moment din carieră, am mai trăit astfel de lupte pentru salvarea de la retrogradare”, a declarat Dușan Uhrin.
Antrenorul lui Dinamo a anunțat că nu a hotărât dacă va continua la echipă, urmând să aibă în perioada imediat următoare o întâlnire cu cei din conducerea clubului.
”E prea devreme să vorbim despre ce voi face, de mâine vom vorbi despre ce vom face. Eu am contract. Nu știu ce se întâmpla cu Dinamo fără suporteri, ar fi fost o catastrofă, au făcut ceva incredibil”, a recunoscut antrenorul ceh.
Etichete: dinamo , paul anton , dinamo chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...