Video Patronul Stelei, misterios după ASA - Astra: "Cu Dinamo nu pot să facă ce s-a făcut în seara asta"
25.04.2016, 23:18Patronul Stelei, Gigi Becali, lasă de înţeles că ASA Tg. Mureş nu şi-a apărat corect şansele în meciul cu Astra Giurgiu, dar este convins că Dinamo nu se va da la o parte în confurntarea cu liderul din play-off, din runda următoare.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Astra Giurgiu s-a impus cu 4-1 pe terenul lui ASA Tg. Mureş şi mai are nevoie de un singur punct pentru a cuceri primul titlu din istoria sa. Echipa lui Marius Şumudică poate deveni campioană din punct de vedere matematic în meciul de etapa viitoare, cu Dinamo.
Partida din turul play-off-ului, pe care giurgiuvenii au câştigat-o cu 4-1 pe Arena Naţională în faţa alb-roşiilor, a fost considerată suspectă de oficialii Stelei şi de antrenorul Laurenţiu Reghecampf. Înaintea revanşei, patronul Gigi Becali este convins că totul se va decide doar pe teren.
"Cu Dinamo nu pot să facă ce s-a făcut în seara asta, pentru că nu au cu cine. Dar vă spun sigur că nu se poate face blat cu echipa lui Rednic. Nu spun că în seara asta a fost meci aranjat, spun doar că meciul cu Dinamo nu va fi blat", a spus Becali, la Digi Sport Special.
Deşi a evitat să vorbească despre un aranjament la meciul dintre ASA şi Astra, Becali a lăsat de înţeles că prestaţia mureşenilor lasă loc semnelor de întrebare.
"M-am uitat până când a făcut 11 metri. Am vrut să nu mă uit, dar am zis că poate că nu mă pricep eu la fotbal şi am zis să încerc să privesc. Mi-am dat seama că nu are rost. Nu vreau să insinuez nimic, să comenteze specialiştii ce s-a întâmplat", a spus Becali.
Faza penalty-ului din care Astra a deschis scorul a fost comentată cu umor şi de Dinu Gheorghe: "Probabil că Gonzalez l-ar fi faultat şi la vestiare pe Alibec dacă nu s-ar fi fluierat lovitură de pedeapsă".
Patronul roş-albaştrilor a avut un mesaj şi pentru antrenorul Astrei, Marius Şumudică: "Ştiţi când se va vedea valoarea lui? În vreo patru luni, atunci o să vedeţi cine e el. Dar să nu fie ca atunci, cu Borcea, cu "Lăsaţi-mă să mă pregătesc de Champions League". Că finul meu şi acum se pregăteşte, că în Ligă am ajuns noi de pe locul doi. Şumudică să îşi vadă de treaba lui, nu se poate compara cu mine niciodată. Am fost eu fraier că i-am permis".
VIDEO CU DECLARAŢIILE LUI BECALI
Etichete: steaua , liga 1 , dinamo , video , marius sumudica , gigi becali , astra giurgiu , asa tg mures
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...