Patronul lui FC Botoșani, mulțumit de Pustai: ”Dacă știam, schimbam mai repede antrenorul”
19.10.2015, 20:51Finanțatorul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, se felicită pentru instalarea pe banca tehnică a lui Cristi Pustai, după ce a renunțat la Leo Grozavu. Patronul echipei moldovene spune că se bucură și că nu a renunțat la cei doi jucători pe care voia să-i dea fostul antrenor afară, Quenten Martinus și Attila Hadnagy, doi dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei sub comanda lui Pustai.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Martinus şi Hadnagy au demonstrat că sunt fotbalişti adevăraţi în meciul cu Craiova. Şi când mă gândesc că la un moment dat, când era Leo aici, trebuia să-i dau afară pe cei doi… Am tras cu dinţii să rămână. Martinus cred că a făcut poate cel mai bun meci al lui la FC Botoşani. Attila a înscris de două ori, dar golul al doilea a fost o execuţie extraordinară", a spus Valeriu Iftime, citat de Mediafax.
De la sosirea lui Pustai, FC Botoșani a strâns patru puncte în două meciuri, fiind neînvinsă. Moldovenii au remizat cu ASA, 1-1, și au bătut Craiova, cu 3-2.
”Dacă ştiam că se întâmplă o aşa minune, schimbam mai repede antrenorul! L-am ales bine pe Pustai. Am căutat un antrenor cu şcoală adevărată. Aşa, cu şcoala făcută la Chişinău, nu se poate. Cristi şi-a dat inclusiv definitivatul la matematică... L-am şi testat un pic pe Cristi, chiar ştie integrale… Nu am fost pregătit eu... Glumesc. Cred că va sta Cristi vreo 20 de ani la noi!”, a mai spus Iftime.
Etichete: attila hadnagy , cristi pustai , fc botosani , declaratii , martinus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...