Patronul din Liga 1 care nu are numărul de telefon al antrenorului: "Probabil sunt singurul"
articol scris de Digi Sport18.05.2022, 09:11
Laszlo Dioszegi, conducătorul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, a vorbit despre relația sa cu antrenorul Cristiano Bergodi, dar și despre viitorul italianului la gruparea covăsneană.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Patronul lui Sepsi e sincer: "Ne întâlnim conjunctural la stadion"
Sepsi este calificată în finala Cupei României și a reușit să termine pe locul al doilea în play-out-ul Ligii 1, având astfel șanse să evolueze în Conference League. Aceste rezultate nu sunt unele întâmplătoare, asta deoarece covăsnenii au investit masiv în ultima perioadă în cadrul clubului și i-au dat mână liberă antrenorului Cristiano Bergodi.
Patronul lui Sepsi a dezvăluit că nici măcar nu are numărul de telefon al tehnicianului italian, iar cei doi se întâlnesc doar la meciuri.
”Probabil sunt singurul patron care nu știe numărul de telefon al antrenorului. Așa că nu am vorbit niciodată la telefon. Ne întâlnim conjunctural la stadion, la meci. Am prelungit deja contractul cu domnul Bergodi.
Am semnat pe un an, iar dacă echipa ajunge în play-off sezonul viitor se prelungește automat cu înca unul. Dacă schimbăm des antrenorii lăsăm impresia celor din fotbal că suntem un club neserios”, a spus Dioszegi, la Gold FM.
Cristiano Bergodi a dezvăluit, după mai mulți ani, motivul pentru care a plecat de la Rapid în anul 2007
Tehnicianul italian a fost în două rânduri pe banca Rapidului, în perioadele iulie 2007 - octombrie 2007, respectiv aprilie 2015 - iunie 2015. Prima experiență însă i-a lăsat un gust amar lui Bergodi, care a dezăvluit ce l-a făcut să plece din Giulești, deși echipa traversa un moment bun sub comanda sa.
"Nu au fost ambele aventuri cu final fericit, dar pot să spun că suporterii m-au iubit. Înseamnă că am făcut ceva. La Rapid am câstigat singurul trofeu de când sunt eu în Romania (n.r. Supercupa României). În campionat mergeam foarte bine, dar după a venit acea problema de acolo. Am avut o relație foarte bună cu George Copos, chiar l-am și vizitat după, în anul 2015, la hotel. Am vorbit amabil, m-a îmbrățișat.
Mi se pare că la un meci, în urma căruia am ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, cu Nurnberg, mi s-a reproșat că nu am convocat doi jucători în lot. Erau doi jucători foarte buni și mi s-a reproșat că de ce nu i-am convocat pentru meciul cu Farul Constanța. Acolo pot spune că m-am supărat.
A urmat apoi jocul cu Farul Constanța, pe care l-am și câștigat în campionat, și după mi-am dat demisia. Eu am plecat. Aveam o echipa foarte bună la Rapid, în 2007. Erau Maftei, Rada, Săpunaru era tânăr, Cesinha, Bozovic, Dani Coman, Burdujan. A fost un mare regret pentru că am plecat. Cineva a încercat să îmi întoarcă decizia, dar eram prea orgolios și am plecat. Sunt o persoană cu coloană vertebrală", a spus Cristiano Bergodi, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.
Etichete: cristiano bergodi , laszlo dioszegi , antrenor sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...