Exclusiv Patrick Olsen, despre primele luni la Dinamo. Ce adversar l-a impresionat pe danez, dar și care este cel mai mare atuu al "Câinilor"
articol scris de Digi Sport23.11.2024, 09:28
Patrick Olsen (30 de ani) a ajuns la Dinamo București, în perioada de mercato din vara trecută, după ce a fost transferat din postura de jucător liber de contract.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În cadrul unui interviu acordat exclusiv pentru Digi Sport, mijlocașul ofensiv danez a vorbit despre perioada petrecută până acum în tricoul alb-roșilor, dar și care este cel mai mare atuu al formației din Ștefan cel Mare, în fața rivalelor.
Patrick Olsen: "Mi-am asumat riscul de a avea un salariu mai mic, pentru a mă bucura de fotbal"
Patrick Olsen se numără printre jucătorii care au pus umărul la ascensiunea lui Dinamo, aflată pe loc de play-off înaintea etapei a 17-a din SuperLiga României, în care câinii au derby cu Petrolul, la Ploiești.
- Partida Petrolul - Dinamo se joacă duminică, 24 noiembrie, de la ora 20:45 și va putea fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Danezul, care a îmbrăcat în trecut și tricoul lui Inter, se felicită pentru decizia luată în vară. Olsen a ales în septembrie să vină în România pe un salariu mai mic decât la fosta echipă din Polonia, Slask Wroclaw.
"Mi-am asumat riscul de a avea un salariu mai mic ca să mă bucur de fotbal. Nu credeam că Bucureștiul e un oraș atât de ofertant atunci când am venit aici. Mă văd cu unul dintre jucătorii danezi de handbal de la Dinamo. Petrecem timpul liber, cu soțiile și copiii.", a spus Patrick Olsen.
Nordicul a fost surprins de nivelul de joc din SuperLiga României și l-a remarcat pe un coleg de la Dinamo, dar și pe doi adversari de la rivala FCSB.
"Sunt multe dueluri tari, cu sprinturi intense. E și plăcut, pentru că oricine bate pe oricine, cum s-a întâmplat la Botoșani. Sunt mulți jucători buni în România. Atacantul de la FCSB, Bîrligea, e bun. Cătălin (n.r. Cîrjan) e foarte talentat.
E foarte profesionist la vârsta lui. A venit aici și e printre cei mai buni. Mânâncă bine, merge la sală. Poate avea un viitor frumos dacă rămâne serios.", a comentat Olsen.
"Care este cel mai mare atuu al lui Dinamo?"
De asemenea, Olsen a vorbit și despre fanii grupării antrenate de Zeljko Kopic, la adresa cărora a avut doar cuvinte de laude.
"Fanii rămân cel mai mare atuu al lui Dinamo. Când jucăm pe Arcul de Triumf, chiar dacă sunt 7500-8000, se simt ca și cum ar fi 25000. Fac atmosferă și ajută echipa pe tot parcursul meciului, și asta e foarte important.", a mai spus jucătorul danez.
- Patrick Olsen este cotat la 550.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
- Patrick Olsen a jucat până acum în 8 partide pentru Dinamo, în SuperLiga României.
- Până în 2026 are contract Patrick Olsen la Dinamo.
Etichete: patrick olsen , olsen dinamo , interviu patrick olsen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...