Paszkany: "Trică are credit total din partea mea. Nu am discutat cu alţi antrenori"
07.05.2013, 12:11Deşi Eugen Trică a reuşit să redreseze CFR-ul, echipa fiind neînvinsă de la sosirea fostului jucător al echipei din Gruia pe banca tehnică (două victorii şi două remize), s-a vorbit încontinuu despre faptul că "Jose" este doar o variantă de avarie, el urmând a fi înlocuit la finalul acestui sezon. Ladislau Boloni era considerat favorit la a-l înlocui pe antrenorul de 36 de ani.
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Cu toate acestea, patronul "feroviarilor" clujeni susţine că Trică are creditul său total şi că nu a discutat nici cu Boloni, nici cu un alt antrenor. "Sunt mulţumit în primul rând pentru că am început să mai şi câştigăm puncte în acest final de campionat şi mă bucur că echipa a avut atitudine în aceste partide, de când am făcut schimbarea antrenorului. Se vede, cel puţin până acum, că ceea ce am gândit prin aducerea lui Trică ne-a ieşit, în sensul că echipa a început să aibă o atitudine de campioană, de echipă care doreşte să câştige fiecare partidă", a declarat Arpad Paszkany la emisiuena Fotbal LOOK, de la televiziunea pe care o patronează LOOK TV.
"Sper ca Trică să câştige Cupa României"
Boss-ul din Gruia crede că Eugen Trică poate câştiga un trofeu încă de la debutul său în meseria de antrenor şi a infirmat zvonurile cu privire la negocierile cu alţi tehnicieni cu experienţă. "M-aş bucura foarte mult ca linia de rezultate pozitive să rămână aceasta până la sfârşitul sezonului, incluzând şi un trofeu. Ar fi important pentru Eugen, ca tânăr antrenor, ca încă din primul sezon să câştige un trofeu, în acest caz Cupa României. Vă spun sincer că nu am discutat cu niciun alt antrenor în afara lui Eugen. Aşa mi se pare coerct, are credit din partea noastră şi sper din toată inima să aibă rezultate cât mai bune şi să continuăm împreună şi din sezonul viitor", a mai spus Paszkany.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , cupa romaniei , antrenor , negocieri , ladislau boloni , eugen trica , arpad pazskany , inlocuitori , incredere totala , credit total
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cu puțin înainte de alegeri, la insistențele Kamalei Harris, echipa de campanie a intrat în jocul...