Exclusiv Parcursul României în preliminariile EURO 2024 a fost descris în doar câteva cuvinte
articol scris de Digi Sport22.11.2023, 16:34
Fostul mare fotbalist Ion ”Liță” Dumitru (73 de ani) a avut o intervenție la Liga Digisport, a doua zi după România - Elveția 1-0.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Fostul internațional a catalogat drept ”un lucru mare” faptul că România a câștigat neînvinsă grupa și merge la EURO în urna a doua valorică.
Reacția lui Liță Dumitru, după România - Elveția 1-0
”Mă gândeam la grupul lui Mutu, care a făcut o figură foarte frumoasă, păcat că nu a continuat și nu a mers mai departe. A fost un grup bun de jucători.
Acum, situația în care se află fotbalul nostru și cel israelian, noi am avut câștig de cauză. Am văzut un grup puternic. Să termine grupa pe locul întâi, fără înfrângere, este un lucru mare.
A fost ceva frumos. M-am uitat ieri la Gică Hagi și la Mircea Lucescu, doi oameni mari pe care îi are România. Doi mari fotbaliști. Mă bucur și pentru Federație, au făcut o treabă bună, au crezut în ei.
Generația de Aur a fost, este și va rămâne un exemplu pentru fotbalul românesc. Au reușit să creeze și alte mici valori, care vor deveni mari, cum am făcut și noi la rândul nostru.
Fotbalul nostru are nevoie de oameni mari, una e să-i ai pe Ilie Dumitrescu, Ionuț Lupescu să coboare și să-i învețe pe copii cum să dea în mingea. Alta e să se ducă să-i antreneze alții”, a spus Liță Dumitru, la Liga Digisport.
România, în urna a doua valorică la EURO 2024
Datorită statutului de câștigătoare de grupă, România va fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți a fazei grupelor turneului final din Germania, din 2 decembrie.
Ceea ce înseamnă că România va avea doi adversari mai slab cotați în grupa de la turneul final, dar surprizele din preliminarii dau calculele hârtiei peste cap. Un exemplu este Italia, care va fi în urna a patra valorică!
În prima urnă valorică vor fi:
- Germania
- Portugalia
- Franța
- Spania
- Belgia
- Anglia
În urna a doua valorică apar:
- Ungaria
- Turcia
- Danemarca
- Albania
- România
- Austria
Echipele din urna a treia sunt:
- Olanda
- Scoția
- Slovenia
- Slovacia
- Cehia
- Croația
Urna a patra valorică este compusă din:
- Italia
- Serbia
- Elveția
- Câștigătoare play-off A
- Câștigătoare play-off B
- Câștigătoare play-off C
Etichete: romania elvetia , lita dumitru , preliminarii euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...