Paradox. Steaua poate rezolva problemele cu Armata, dar va avea acces la stadion un timp limitat
14.02.2016, 09:19Oficialii Stelei încearcă prin toate mijloacele o reconciliere cu Armata, iar premisele sunt favorabile în condiţiile în care noul ministru, Mihnea Motroc, s-a declarat deschis pentru negocieri. Totuşi, chiar dacă se va ajunge la un numitor comun, campioana nu are garantat faptul că va juca pe Ghencea, stadionul urmând a intra în scurt timp în reparaţii capitale în vederea Euro 2020.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
De un an de zile campioana este în pribegie. Varela&Co au fost obligaţi să se pregătească la Mogoșoaia, Buftea, Clinceni sau Domnești, iar indisponibilitatea Arenei Naționale a trimis-o să joace meciurile de pe teren propriu la Cluj sau la Pitești. De la revenirea la echipă, Reghecampf a vorbit tot timpul despre revenirea în Ghencea, iar dorinţa cea mare a tehnicianului a pus lucrurile în mişcare.
Ministrul Mihnea Motoc, investit recent în funcție, ar vrea să facă un parteneriat public-privat cu Gigi Becali şi se aşteaptă ca săptămâna viitoare să aibă loc o întâlnire între cele două părţi în care să se pună la punct viitoarea colaborare.
Problema este că, deşi sunt şanse importante să se găsească o soluţie, Steaua nu va avea garanţia că va putea evolua în "Templu" decât pentru o perioadă limitată. Arena trebuie să intre în viitorul apropiat în reparaţii capitale, în vederea Euro 2020. Chiar dacă meciurile de la turneul final se vor juca exclusiv pe Naţional Arena, celelalte stadioane din Bucureşti vor deservi echipele participante pentru antrenamente şi trebuie să se ridice la standardele Occidentului.
Chiar şi aşa, Reghecampf va fi mai mult decât bucuros să se antreneze în "Templu". Redeschiderea Arenei Naţionale e doar o chestiune de timp, astfel că problema locaţiei partidelor va fi rezolvată. Accesul la baza de pregătire din Ghencea e mai important decât disponibilitatea propriu-zisă a arenei: roş-albaştrii nu vor mai fi nevoiţi să facă naveta în fiecare zi în afara Bucureştiului. Se va rezolva astfel problema oboselii acumulate, dar şi a sălii de forţă, absolut necesară în pregătirea gândită de Neubert.
Reghecampf are şi o soluţie de rezervă, în măsura în care nu se va ajunge la un consens cu Armata. Campioana ia în calcul construirea unei baze, după cum a dezvăluit tehnicianul zilele trecute. "Avem nevoie de o bază. Cred că suntem singura echipă care a câştigat Champions League şi nu are o bază de pregătire. Am hotărât să facem această asociere la Domneşti. Eu mi-aş dori să construim acolo o bază puternică, să avem tot ce ne trebuie", spunea antrenorul roş-albaştrilor.
Primul meci oficial al Stelei în 2016 se joacă luni, 15 februarie. Concordia - Chiajna, cu începere de la ora 20:30, va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
22 martie 2015 este data ultimului meci jucat de roș-albaștri în Ghencea. Atunci, Steaua a câștigat cu 4-1 contra Viitorului (VIDEO), în etapa a 23-a din sezonul trecut de Liga 1.
30.000 de euro plătea FC Steaua București către CS Steaua București pentru fiecare meci disputat în Ghencea, potrivit lui Valeriu Argăseală.
Etichete: steaua , stadion steaua , steaua armata , steaua armata stadion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...