Exclusiv Pancu, parcurs peste așteptări la Iași: ”Dacă mi-ar fi spus cineva asta, l-aș fi întrebat dacă a fumat ceva”
articol scris de Digi Sport30.09.2020, 16:53
Parcursul impresionant al lui Poli Iași din primele cinci etape din Liga 1 le-a dat încredere fanilor moldoveni. Daniel Pancu este, acum, idol pentru suporterii Iașiului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nici măcar fostul antrenor al Rapidului nu s-a așteptat ca echipa sa să ocupe un loc de play-off după primele cinci etape.
Daniel Pancu: ”Dacă îmi spunea cineva asta, l-aș fi întrebat dacă a fumat ceva”
„S-a creat o stare de entuziasm. E cel mai trist oraș pe care l-am văzut, cu oameni super pesimiști. Acum e o emulație, oameni pe care îi văd salutându-mă în trafic, mi-au învățat mașina. Îi așteptăm și pe stadion. La început era și normal.
Dacă îmi spunea cineva că Poli Iași va avea nouă puncte la cum arăta în primele etape, l-aș fi întrebat dacă a fumat ceva”, a spus Daniel Pancu, la Liga Digi Sport.
Ciprian Paraschiv: ”Se naște o echipă cu ”E” mare și un antrenor cu ”A” mare”
Paraschiv se felicită pentru alegerea lui Daniel Pancu. Fostul rapidist a fost adus în Copou pentru a-l înlocui pe Mircea Rednic, antrenorul care nu a mai vrut să continue la Iași.
„În mod special îl felicit pe Daniel și pe băieți, pentru că e meritul lor 100%. S-a creat o atmosferă fantastică, o familie în vestiar. Se naște o echipă cu ”E” mare și un antrenor cu ”A” mare.
Daniel a venit cu mentalitatea de învingător. Simt că băieților nu le este frică de niciun adversar. A creat acel grup în vestiar care, zic eu, e decisiv la nivelul Ligii 1. Daniel este un antrenor pregătit. Sunt trasee de joc, există o filosofie tactică. Chiar jucăm fotbal!”, a spus Paraschiv, pentru Digi Sport.
Etichete: daniel pancu , poli iasi , meciuri poli iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...