Exclusiv ”Până nu văd buldozerele la velodrom nu mai cred!” Dinamoviștii, nemulțumiți de situația stadionului
12.03.2018, 21:11Noul stadion Dinamo are șanse infime de a fi construit până în 2020, când se va derula Campionatul European, după cum susțin reprezentanții CNI. Mai mult, aceștia susțin că lucrările se vor termina, cel mai deveme în 2022. Noul verdict nu-i mai mișcă deloc pe oficialii echipei de fotbal. Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al ”câinilor”, speră ca stadionul să fie construit, dar este nemulțumit de faptul că acesta va fi cam mic.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Nu mai cred nimic până nu văd buldozerele la velodrom. Dar, sper ca până la urmă să avem și noi un stadion. L-am fi dorit mult mai mare, față de 15.000 de locuri, cât va avea, dar până la urmă e important să avem un stadion frumos la care lumea sa vină cu plăcere, dar și o echipă pe măsură care să facă performanță”, a spus Dănciulescu, la Digi Sport.
Consilierul onorific al premierului Viorica Dăncilă, Gheorghe Popescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că din planificările Companiei Naţionale de Investiţii pe care le-a studiat reiese faptul că în anul 2020, când Bucureştiul va găzdui Campionatul European de fotbal, vor fi finalizate 3 stadioane, Rapid, Arcul de Triumf şi Steaua.
Fostul căpitan al echipei naţionale a României a evitat să vorbească despre Dinamo, cel de-al patrulea stadion pe care România şi-a asumat să îl reconstruiască la primirea organizării competiţiei din partea UEFA.
"Legat de stadiul proiectului, eu sunt foarte încrezător că acest eveniment se va organiza la Bucureşti pentru că ţara noastră a trecut printr-o astfel de experienţă în 2012 când a găzduit finala Europa League. Iar având această experienţă, cred că organizarea EURO 2020 nu va fi altceva decât o repetare de patru ori a acelei finale din 2012. Bineînţeles că sunt lucruri care trebuie făcute mai bine decât s-au făcut atunci.
De două luni, de când mă ocup de acest proiect am avut timp să mă uit pe acesta. Am avut multe discuţii cu cei de la CNI legate de durata de construire a acestor stadioane. Din planificările care s-au făcut, se pare că în martie 2020 vor fi gata trei stadioane. Deci echipele participante la EURO 2020 se vor putea antrena pe cele trei stadioane, Rapid, Arcul de Triumf şi Steaua", a spus Popescu.
Etichete: danciulescu , stadion dinamo , stadioane euro 2020 , noul stadion dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...