Exclusiv Pablo Cortacero, acuzat și ironizat după Adunarea Generală de la Dinamo: ”Cel mai mincinos om din istoria fotbalului”
articol scris de Digi Sport22.12.2020, 15:01
Pablo Cortacero a revenit în România pentru Adunarea Generală a Acționarilor lui Dinamo, prilej cu care a făcut noi promisiuni, conform cărora în conturile clubului vor intra 5.000.000 de euro.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Prezent în studioul Digi Sport după evenimentele de la Dinamo, Ion Crăciunescu l-a acuzat și ironizat pe Pablo Cortacero, numindu-l ”cel mai mincinos om din istoria fotbalului românesc”.
Pablo Cortacero, ironizat după noile promisiuni făcute
”Este o minciună sfruntată. Ar trebui să ia un premiu pentru cel mai mincinos om din istoria fotbalului românesc.
Cum să existe întârzieri cu banii? De câte ori au spus, chiar ne-au luat așa de proști pe toți, pe toată lumea. Chiar am avut o mare simpatie față de spanioli, dar acum mă îngrozesc”, a transmis Ion Crăciunescu, la Digi Sport Special.
După Adunarea Generală, la sediul clubului Dinamo de la hotelul RIN a avut loc o altercație între unul dintre bodyguarzii lui Pablo Cortacero și un membru al DDB, moment despre care Ion Crăciunescu a spus: ”Eu când îi văd pe oamenii ăștia, pe mine mă îngrozesc. Eu nu am întâlnit asemenea specimente. Cu tupeu, ne și ceartă. Și-au luat și bodyguarzi, o să ne și bată”.
Printre cele mai importante decizii luate în cadrul Adunării Generale de la Dinamo se numără mărirea capitalului social cu cu 5.000.000 de euro, creșterea numărului de membri al Consiliului de Administrație, de la cinci la șapte, și îndepărtarea lui Corneliu Țălnar din CA.
Tot în Adunarea Generală, Pablo Cortacero a impus ca viitoarele ședințe să se poată desfășura online, astfel încât să nu fie nevoit să vină la București, unde ar putea da din nou ochii cu fanii din Ștefan cel Mare. Fani care, după deciziile luate azi, sunt în pericol să fie scoși din calcule.
Etichete: ion craciunescu , probleme financiare dinamo , pablo cortacero , adunare generală dinamo , promisiuni pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...