Oțelul schimbă liniile. Doi jucători au plecat, iar alți patru au semnat deja
05.01.2013, 18:14Oţelul a fost una dintre cele mai active echipe din Liga 1 pe piaţa transferurilor în această iarnă. După o evoluţie deloc convingătoare în prima parte a campionatului, conducerea gălăţenilor a făcut curăţenie în lot. Fosta campioană s-a despărţit de Enescu şi Buş şi i-a adus la Galaţi pe Astafei, Vancea, Zaharia şi Daud Gazale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
“Sperăm şi în clasament să se vadă că am transferat niște jucători noi. Vrem să fim cât mai activi şi să facem meciuri bune, așa că sperăm ca băieţii care au venit să ne ajute. Îi primim cu braţele deschise şi le dorim multă baftă”, a spus Gabi Giurgiu, unul dintre liderii gălățenilor.
Oţelul a plătit doar 200.000 de euro pentru Astafei, jucător care a înscris opt goluri în prima parte a sezonului pentru Gaz Metan Mediaş.
“E un jucător care a dat multe goluri în tur și sperăm să facă acelaşi lucru şi la noi şi să ne ajute”, a mai zis Giurgiu.
Dacă în campionat sunt abia pe locul 13 după 19 etape, gălăţenii nu renunţă la visul de a prinde un loc de cupe europene. Sunt calificaţi în semifinalele Cupei României, unde vor întâlni Petrolul, iar mijlocașul Gabi Giurgiu crede că echipa sa poate să joace din nou în Europa prin intermediul acestei competiții: “Sper ca din retur să ne ridicăm cât putem de sus. Avem un parcurs bun în acest an în Cupă şi trebuie să ne agăţăm de acest lucru”.
Etichete: otelul , otelul liga 1 , otelul cupa romaniei , otelul cupe europene , gabi giurgiu , giurgiu otelul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...