Oțelul - Hermannstadt 1-0. Gălățenii au câștigat pe final și au trecut pe primul loc în SuperLigă
02.08.2024, 20:55
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Oțelul a primit vizita celor de la FC Hermannstadt și a reușit să îi învingă pe sibieni cu scorul de 1-0, în etapa cu numărul 4 a SuperLigii, meci care a putut fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Tot azi mai este programat un meci în SuperLiga României. Partida Dinamo - Gloria Buzău se va disputa de la ora 22:00.
Oțelul Galați - Hermannstadt 1-0. Gălățenii au urcat pe primul loc
Sibienii au avut cele mai mari ocazii în prima parte a jocului de la Galați. Deaconu (minutul 19) și apoi Murgia (29), au încercat pe rând poarta apărată de Popescu, însă scorul de pe tabela de marcaj a rămas nemodificat.
În minutul 35, Pop a încercat să deblocheze tabela pentru gălățeni, însă mingea expediată de atacantul lui Dorinel Munteanu a trecut peste poartă.
Finalul primei părți l-a regăsit pe Murgia, care a trimis mingea în poarta lui Popescu, însă tușierul a semnalizat o poziție de off-side, iar golul a fost anulat.
În repriza a doua, ritmul jocului a fost mult mai scăzut față de prima parte. În minutul 77, Cisotti a zguduit poarta lui Căbuz, după ce mingea expediată de fotbalist a lovit stâlpul din dreapta.
Gălățenii au dat lovitura pe finalul jocului, când în minutul 86, Juric a expediat mingea în plasă, din interiorul careului, după ce portarul sibienilor a respins mingea șutată de Tănasă.
Oțelul a învins, așadar, cu scorul de 1-0 pe Hermannstadt, și a urcat provizoriu pe prima treaptă a SuperLigii.
VIDEO cu rezumatul meciului Oțelul - Hermannstadt 1-0
Clasamentul SuperLigii
Știrea inițială:
Înainte de această partidă, formația lui Dorinel Munteanu se află pe locul secund în clasament, cu șapte puncte după trei etape. Mai mult decât atât, Oțelul vine după victoria în fața campioanei României, FCSB, scor 2-0.
De cealaltă parte, Hermannstadt ocupă penultimul loc din SuperLigă, cu doar două puncte, obținute în urma remizelor cu Universitatea Craiova, scor 0-0, și Unirea Slobozia, scor 1-1.
Este important de precizat că Oțelul Galați și Hermannstadt s-au întâlnit pentru prima dată în sezonul precedent din SuperLiga, când și-au împărțit victoriile. Meciul din turul campionatului s-a terminat la egalitate, scor 1-1, pentru ca în retur Hermannstadt să se impună cu 4-1.
În play-out, Oțelul s-a impus la limită pe teren propriu, scor 1-0.
Clasament SuperLiga
Marius Măldărășanu: ”Nu iese fum fără foc”
La o zi de la apariția informației conform căreia Adrian Mutu a negociat cu Hermannstadt, Marius Măldărășanu a oferit prima reacție.
”Nu iese fum fără foc, atmosfera e bună în ceea ce privește grupul. Am spus-o și la conferința trecută, cât sunt aici nu are ce să se întâmple din punctul de vedere al atmosferei.
Așa a fost mereu. Multe nu sunt de spus, nu vreau să comentez. Sunt aici pentru că trebuie să fiu aici. Dacă voi fi în altă parte, înseamnă că trebuie să fiu în altă parte.
Concluzia este una singură: niciun fulg de nea nu cade decât acolo unde trebuie să cadă.
În rest, nu aș mai vrea să comentez, pentru că dacă nu există un minimum respect față de mine, măcar un minimum de respect față de echipă trebuie să existe.
Poate o declarație după prima etapă a deranjat (n.r. antrenorul s-a plâns de lipsa transferurilor). Asta este, eu îmi asum. În general, spun ceea ce gândesc și cred că ceea am spus a fost o realitate, dar mergem înainte.
Trebuie să continuăm. Știu că am avut două discuții minore cu Claudiu Rotar, la un moment dat, în vară, ca să mă dau la o parte fără nicio problemă. Asta a fost în vacanță.
Pe urmă aici, la masă, din cauză schimbărilor, i-am zis că poate e bine să plec, e bine și pentru mine. Vine alt antrenor, 'plecați de la zero'. Mi-a spus că nu se pune problema. Acum, că a apărut acea știre, este normal.
Sunt antrenor și de mine s-a vorbit la alte echipe când aveau antrenor. Ce să fac? Nu vreau să comentez, mi-aș dori ca jucătorii să nu fie afectați”, declarat Marius Măldărășanu înaintea confruntării cu Oțelul.