Oțelul - Farul 0-1. Elevii lui Gică Hagi se impun pe final la Galați prin reușita căpitanului echipei
08.10.2023, 18:02
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Meciul dintre Oțelul și Farul s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 1-0, în etapa a 12-a a SuperLigii.
În urma succesului înregistrat la Galați, trupa lui Gică Hagi (58 de ani) a urcat pe loc de play-off în SuperLigă.
Farul se impune pe terenul Oțelului, după un gol marcat pe final de Ionuț Larie
Meciul de la Galați a început cu cei de la Oțelul în ofensivă, iar Cisse a ratat prima ocazie a meciului în minutul 11. Lovitura sa de cap a trecut pe lângă poartă.
Apoi, în minutul 18, Lovric a șutat din șase metri și a nimerit bara transversală. Louis Munteanu a venit cu replica în minutul 25, dar șutul său a fost blocat de Dur-Bozoancă.
Partea a doua a meciului a început cu Farul în atac. Budescu a șutat de la 30 de metri, dar Dur-Bozoancă a fost la post și a respins în corner.
Fatai a ratat șansa de a deschide scorul în minutul 70, în timp ce Zivulic a fost aproape de autogol un minut mai târziu, la un contraatac al Farului.
”Marinarii” au dat lovitura în minutul 79. Ionuț Larie a punctat cu o lovitură de cap de pe linia careului de șase metri.
Duelul dintre cele două formații s-a încheiat cu șutul lui Silviu Rus din minutul 90+2, care a fost respins de Marian Aioani.
Astfel, în urma acestui rezultat, Farul a urcat pe locul cinci în campionat, cu 18 puncte, în timp ce Oțelul se află pe locul opt, cu 14 puncte.
VIDEO Rezumat Oțelul - Farul 0-1
Știrea inițială
Oțelul și Farul Constanța joacă ACUM, în etapa a 12-a din SuperLigă, la Galați. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit din 2016.
Formația lu Gică Hagi se va deplasa la Galați pentru partida cu Oțelul. Meciul va putea fi urmărit pe DigiSport 1, de la ora 16:00, dar și în aplicația Digi Sport. Farul se află pe locul 7 în clasamentul SuperLigii, cu 15 puncte acumulate. Campioana României este la un punct în spatele lui Petrolul Ploiești, locul 6, care a remizat cu UTA Arad, scor 0-0. Elevii lui Gică Hagi au înregistrat cinci victorii și cinci înfrângeri în acest start de sezon.
Oțelul Galați o depășește pe Farul în clasament dacă se impune
În același timp, Oțelul Galați se află pe locul 8 în campionat, la un punct în spatele Farului. ”Gălățenii” au înregistrat opt rezultate de egalitate în această stagiune. Formația antrenată de Dorinel Munteanu vine după două victorii în campionat, cu Dinamo și U Craiova 1948.
- Citește și: Dorinel Munteanu a dat răspunsul, după ce Adrian Mititelu i-a propus să o preia pe FCU Craiova 1948
Ultima întâlnire dintre cele două echipe datează din anul 2016. ”Constănțenii” s-au impus atunci, în deplasare, cu scorul de 5-2, într-un meci din eșalonul secund. Meciul care deschide runda a 12-a din SuperLigă îi va pune față în față pe doi foști colegi de la echipa națională, Gică Hagi și Dorinel Munteanu.
Gică Hagi a apreciat munca depusă de Dorinel Munteanu la Galați
”Dorinel a făcut o muncă extraordinară acolo, luând echipa de unde a luat-o, a dus-o, unde a dus-o. Să facă o echipă care se luptă de la egal la egal cu toți. A făcut o echipă care arată foarte bine. Suntem conștienți că e o deplasare foarte grea.
Trebuie să fim în formă maximă și să facem un meci complet, să venim la Constanța cu o victorie sau măcar să revenim cu un punct. Am analizat, am văzut, nu am decât să-l felicit pe Dorinel pentru munca pe care a făcut-o și sper să fim noi mai buni decât ei.”, a declarat Gică Hagi în timpul conferinței de presă de ieri.