Oțelul a intrat în insolvență! Tribunalul a admis cererea acționarilor clubului gălățean
10.07.2013, 17:57Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, la solicitarea acţionarilor FC Oţelul Galaţi, cererea de intrare în insolvenţă a societăţii care administrează fosta campioană a României.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"A fost admisă cererea şi a fost deschisă procedura insolvenţei la cererea debitoarei. A fost numit un administrator judiciar care se va ocupa de îndeplinirea procedurii.", a declarat, pentru viata-libera.ro, preşedintele Tribunalului Bucureşti, judecător Laura Andrei.
Administrator judiciar a fost desemnat Activ Lichidator IPURL, care va trebui să se ocupe de toate formalităţile care decurg din intrarea în insolvenţă.
Conducerea FC Oţelul a precizat, vineri, într-un comunicat, că a fost nevoită să solicite instanţei declanşarea procedurii de insolvenţă din cauza sechestrului instituit de ANAF, menţionând totodată că de această situaţie este vinovată fosta administraţie a clubului.
Oficialii grupării susţin că aceste măsuri au fost necesare pentru ca activitatea clubului să continuie, iar echipele de fotbal să respecte calendarul competiţional şi de pregătire. Ei adaugă că acţionarii clubului vor finanţa desfăşurarea acestor activităţi.
ANAF a calculat o datorie de 22.300.000 de lei, reprezentând taxe către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi penalităţi, pentru "perioada 2005 - anul înfiinţării societăţii comerciale FC Oţelul SA - 2008".
Etichete: liga 1 , otelul , fotbal , otelul galati , otelul insolventa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...