Exclusiv Orele lui Conceicao la CFR Cluj sunt numărate. Campioana așteaptă astăzi răspunsul final de la Dan Petrescu
17.02.2019, 09:30CFR Cluj - Astra 1-1. Campioana este în criză în acest an. CFR nu a reușit să câștige niciun meci în 2019, iar atmosfera a devenit una tensionată. În acest context, postul lui Antonio Conceicao se clatină serios.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Așa cum Digi Sport a anunțat în exclusivitate, oficialii campioanei fac eforturi pentru a-l readuce pe Dan Petrescu în "Gruia". Lucrurile se vor lămuri în această zi, când Dan Petrescu este așteptat să dea un răspuns final.
Varianta ca Dan Petrescu să revină în Liga 1 nu este una utopică, deși are un salariu imens în China. Narcis Răducan a spus, în direct la Digi Sport, că sunt șanse ca Dan Petrescu să revină în fotbalul românesc.
”E plauzibil, dar el trebuie să rupă contractul mare din China. Pierde bani acolo și trebuie să accepte un salariu mai mic aici”, a spus Narcis Răducan, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Dan Petrescu a încasat peste două milioane de euro în China
Dan Petrescu a primit peste două milioane de euro după ce a petrecut jumătate de an pe banca grupării chineze. Guizhou Zhicheng a încheiat ultima campionatul din China, cu 24 de puncte, opt sub penultima clasată.
Dan Petrescu a avut şase victorii, trei egaluri şi 12 înfrângeri în cele 21 de meciuri în care a stat pe banca lui Guizhou, în toate competiţiile. Dan Petrescu are două titluri în cariera de antrenor, cu Unirea Urziceni şi CFR Cluj.
CFR Cluj, fără victorie în 2019
Derby-ul etapei a 24-a din Liga 1 s-a jucat ÎN DIRECT la Digi Sport 1, în Gruia și s-a terminat la egalitate 1-1. Asta deși CFR Cluj a jucat cu un om în plus mai bine de o jumătate de oră. Bejan a văzut roșu direct în minutul 30, pentru o intrare dură într-o fază banală. Giurgiuvenii începuseră mai bine meciul și rataseră o mare ocazie chiar în minutul 2, când Butean a rămas singur cu Arlauskis după o pasă genială a lui Alibec, dar a ratat.
În repriza secundă, Mureșan a deschis scorul la capătul unui corner executat de Alexandru Ioniță. Scorul final a fost stabilit de Radunovic, al cărui șut a fost deviat de Culio. Până la final, Omrani a mai ratat o ocazie importantă, în prelungiri, iar CFR - Astra s-a terminat 1-1. Campioana rămâne fără victorie în Liga 1 în 2019.
Etichete: dan petrescu , antrenor cfr cluj , antonio conceicao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...