Video Opriţa sper să profite de absenţele de la FCSB şi să obţină prima victorie în Liga 1
18.08.2017, 20:45FCSB se încălzeşte pentru meciul decisiv cu Sporting Lisabona în duelul din campionat cu Juventus Bucureşti. Antrenorul nou-promovatei, Daniel Opriţa, a evoluat cinci ani în tricoul roş-albaştrilor, pe care speră să-i învingă mâine seară, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, de la ora 21:00.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fără victorie în Liga 1, Juventus Bucureşti speră să producă marea surpriză tocmai în faţa celor de la FCSB. Deşi a jucat pentru actuala vicecampioană, Daniel Opriţa vrea să profite de faptul că roş-albaştrii se vor menaja pentru returul cu Sporting Lisabona.
"Sper să ne ridicăm la nivelul lor, chiar dacă am auzit că nu o să joace cu titularii. Mă leagă multe de Steaua, normal. Acolo am intrat în fotbalul mare, am jucat meciuri importante, în toate competiţiile, am prins şi echipa naţională.
Valoarea e de partea lor, dar noi trebuie să avem atitudine, determinare şi să ne dorim mult mai mult decât ei", a declarat Opriţa, la conferinţa de presă care a avut loc azi.
Şi fotbaliştii antrenaţi de Daniel Opriţa abia aşteaptă duelul cu roş-albaştrii.
"Sunt suporter Farul Constanţa, dar mă uitam în cupele europene la meciurile jucate de Steaua şi îmi doream să joc contra Stelei", a dezvăluit Iulian Carabela.
Opriţa şi elevul său au fost apoi protagoniştii unui dialog amuzant. Carabela a spus că jucătorul său preferat era chiar cel care acum îi este antrenor.
"Mamă, mâine îl pun căpitan! Serios? Bine, îţi dau banderola", a răspuns Opriţa la complimentul lui Carabela.
Meciul Juventus Bucureşti - FCSB se va disputa mâine, de la ora 21:00, şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: steaua , liga 1 , juventus , daniel oprita , juventus bucuresti , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...