Omul care ar putea împiedica o eventuală revenire a lui Reghecampf la FCSB: ”Din ce știu, e o problemă”
articol scris de Digi Sport08.11.2022, 19:52
Deunăzi, presa din Azerbaidjan a anunțat că Laurențiu Reghecampf (47 de ani), antrenorul lui Neftci Baku, ar vrea să se despartă de actuala sa echipă, iar imaginația suporterilor FCSB-ului s-a aprins imediat, mai ales că vicecampioana României este în căutare de principal.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mihai Pintilii (37 de ani) a condus FCSB-ul în partidele cu West Ham și Rapid, și o va mai face și la duelurile cu Oțelul Galați și U Craiova 1948, dar apoi interimatul său se va încheia, cel mai probabil. În perioada de pauză competițională, Gigi Becali a anunțat că va instala noul antrenor al echipei.
Posibilul impediment din calea revenirii lui Reghecampf la FCSB: ”Nu știu cât de bună mai e relația”
Astfel, numele lui Reghecampf este pe buzele multora dintre fanii FCSB-ului. Florin Gardoș (34 de ani), fostul elev al lui ”Reghe” la gruparea roș-albastră, consideră că revenirea antrenorului de 47 de ani la clubul bucureștean ar fi de bun augur pentru ambele părți, însă ar putea exista un impediment.
”Cred că pentru Laurențiu Reghecampf ar fi win-win. Dacă mai și ia acea sumă de bani și se întoarce la FCSB, e bine. Și pentru FCSB cred că e bine, dacă stăm așa să ne gândim ce antrenori au fost de la prima plecare a lui, când eram și eu la echipă, nu știu dacă a fost un antrenor cu un CV mai bun al lui.
Din ce știu mai e o problemă, nu știu cât de bună mai e relația cu Thomas Neubert. Eu știu că Tommy e foarte apreciat acolo, se împacă, nu se împacă, cât o conta și treaba asta în venirea lui Laurențiu Reghecampf vom vedea în perioada următoare.
Din ce am văzut, variantele care s-au vehiculat au căzut Poenaru, Ciobotariu, variantele din Liga 1. Pare a fi cea mai bună variantă, ținând cont de experiența pe care o are. A mai fost ce două ori în două mandate, relația cu domnul Becali... Și relația cu MM e foarte bună”, a declarat Florin Gardos, potrivit sport.ro.
Neubert și Reghecampf au colaborat la Gloria Bistrița, Concordia Chiajna, FCSB, Al-Hilal, Litex Lovech și Al-Wasl, însă din 2020 germanul face parte din staff-ul permanent al FCSB-ului, unde se ocupă cu pregătirea fizică a jucătorilor.
- Două titluri de campion, o Supercupă a României și o Cupă a Ligii a cucerit Reghecampf la FCSB. În plus, cu el la cârmă, bucureștenii au obținut și victorii de răsunet în cupele europene, precum cele cu Ajax sau Chelsea.
Gigi Becali a răspuns cu trei cuvinte când a fost întrebat dacă a discutat cu Laurențiu Reghecampf
După plecarea de la FCSB a lui Nicolae Dică, Gigi Becali este în căutarea unui antrenor cu care FCSB-ul să acceadă în play-off și chiar să atace titlul de campioană a României, așa cum a dezvăluit patronul.
Întrebat dacă a discutat cu Laurențiu Reghecampf în vederea unei reveniri a acestuia la echipa cu care a câștigat de două ori campionatul în Liga 1, Becali a răspuns fără să stea pe gânduri: ”Nu! Nimic, niciodată!”, a spus patronul FCSB-ului, la Pro Arena, dar lucrurile s-ar putea schimba.
Etichete: laurentiu reghecampf , florin gardos , thomas neubert , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...