Oltenii susțin că Ivan a cerut un salariu mare de la Steaua, pentru că n-a vrut să plece de la CSU
13.01.2016, 00:35Steaua a încercat să transfere în această iarnă patru jucători de la CSU Craiova, pentru care oferise 3 milioane de euro. Tranzacția a căzut după ce slaraiile cerute de fotbaliști au fost considerate exagerate de Gigi Becali. Oltenii susțin că Ivan a cerut un salariu mare ca să semneze cu Steaua, pentru că n-a vrut să plece de la CSU.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ivan a cerut 8.000 de euro salariu în primul an de contract, 50.000 de euro la semnătură și o creștere de 2.000 de euro pentru ceilalți patru ani dintr-o eventuală înțelegere pe cinci sezoane. Felix Grigore, directorul executiv al formației din Bănie, a explicat la Digi Sport Special de ce a solicitat atacantul în vârstă de 19 ani aceste sume: “Jucătorii nu au vrut să meargă la Steaua. Ivan a cerut o sumă de bani pe care Steaua să nu i-o poată da, pentru că nu vroia să meargă acolo.Pentru noi, la Craiova, chiar este o certitudine. Unii dintre jucători au fost vehemenți când i-am întrebat dacă vor să meargă la Steaua.”
Oficialul oltenilor a mai susținut și că suma pe care Becali urma să o plătească era mult mai mare decât cea anunțată de patronul Stele: ”Tranzacția era la 7,5 milioane de euro. Noi mai avem de dat și anumite procente, ca înțelegere cu cluburile de unde am luat jucătorii.
La cele 3 milioane se mai adăugau niște procente, cum ar fi indemnizația de transfer. Procente pe care tot domnul Becali le plătea. Încă un milion de euro. Și noi rămâneam cu procente la acești jucători, 20%.”
Etichete: steaua transferuri , ivan steaua , steaua csu craiova , transfer ivan steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...