Oltenii nu-l iartă pe Gigi Becali. "Fiecare să-şi vadă de oile lui"
05.01.2018, 16:23Şefii CS U Craiova sar din nou la Gigi Becali. Patronul FCSB a tot tras cu ochiul în curtea lor şi în toată această vacanţă le-a ademenit jucătorii. S-a vorbit de Hristo Zlatinski, iar Mirel Rădoi a dezvăluit că omul de afaceri din Pipera îl vrea de fapt pe Alexandru Mateiu. Jucătorul cel mai curtat rămâne Alexandru Băluţă. Salariul oferit este 20.000 de euro pe lună. Tot atât câştigă Alibec şi Budescu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Aş vrea ca fiecare să-şi vadă de oile lui. Problema e simplă. Astăzi, jucătorii nu vor să se ducă la FCSB", a spus preşedintele CS U.Craiova, Marcel Popescu.
Băluţă a jucat 18 meciuri în acest campionat şi a înscris 8 goluri. Gigi Becali îi transmite în fiecare zi că doar de la FCSB va prinde un contract pe bani buni în străinătate.
"Ce să vândă FCSB? Păi, Alibec nu a dat niciun gol şi au ofertă? Au vândut destul, iar credibilitatea lor pe piaţa europeană nu este în cădere... este sub zero. Tot ce au dat nu a corespuns. Să nu uităm că patronul îi ironizează pe cumpărători. Nu spunea el că l-a dat pe Stanciu care nu putea să dribleze o găină moartă, sau cam aşa ceva... Asta nu este în regulă", a declarat Marcel Popescu.
"Eu trebuie să joc bine, cum am făcut până acum. Şi sunt sigur că echipele vor veni să mă transfere", a spus Alexandru Băluţă.
Jucătorul are 24 de ani. Gigi Becali a oferit pentru el 2,5 milioane de euro. Clauza de reziliere a contractului este 3 milioane de euro.
Etichete: gigi becali , alibec , mirel radoi , budescu , baluta , csu craiova , fcsb , zlatinski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...