Oltenii chiar vor titlul! Amical cu Gladbach, la 3 zile după reunire. Programul Craiovei
31.12.2016, 18:30Oltenii de la CS U Craiova cred cu tărie că la finalul acestui sezon pot readuce titlul de campioană în Bănie după o pauză de 26 de ani. Conducerea clubului vrea să țină echipa în priză, mai ales că vacanța de iarnă nu este una lungă, iar elevii lui Gheorghe Mulțescu au dovedit că sunt în formă pe final de 2016, astfel că au programat un superamical la doar trei zile după reunire.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Așadar, CS U Craiova se va reuni miercuri, 4 ianuarie, la ora 17:30, atunci când va fi și primul antrenament de după Revelion. A doua zi, joi, 5 ianuarie, este programată vizita medicală, la Craiova, după care spre seară se va pleca spre București.
Vineri, 6 ianuarie, delegația craiovenilor va zbura spre Malta, locul ales pentru cantonamentul iernii, acolo unde vor sta până pe data de 27 ianuarie. Mulțescu vrea să aibă parte de adversari de calibru în pregătire și să profite la maximum de fiecare zi, astfel că pe data de 7 ianuarie, sâmbăta viitoare, ”juveții” vor și disputa primul amical din noul an. De fapt, CS U Craiova va fi prima echipă din România care va juca în 2017.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
După ce dimineața vor fi făcut al patrulea antrenament din an, seara, de la ora 19:00, va avea loc partida de verificare cu Borussia Moenchengladbach, locul 14 în Bundesliga, potrivit gds.ro. Clubul din Renania de Nord-Westfalia, fondat în 1900, are în palmeres cinci titluri, trei cupe ale Germaniei și o supercupă, iar pe plan internațional și-a trecut în cont de două ori Cupa UEFA.
În afara Borussiei, oltenii vor mai disputa alte cinci amicale, dar cu adversari mai slab cotați. Gruparea din Bănie mai întâlnește o echipă din Germania, dar din eșalonul secund, fiind vorba despre Fortuna Dusseldorf (locul 8), FC St. Gallen, ocupanta locului șase în Superliga din Elveția, FC Hibernians, care a cucerit campionatul în Malta de zece ori, Terek Grozny (locul 4) și Krîlia Sovetov Samara (locul 12), ultimele două din Rusia. În discuții a mai fost și un amical cu Dinamo Zagreb, dar până la urmă nu s-a mai perfectat.
Etichete: cs u craiova , cs u craiova amicale , craiova amicale , mutescu craiova amicale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...