Exclusiv Oficialii lui Dinamo au explicat de ce au refuzat amânarea derby-ului cu FCSB
articol scris de Digi Sport19.07.2023, 18:39
Partida dintre FCSB și Dinamo va avea loc pe stadionul Arcul de Triumf, în ciuda demersurilor făcute de clubul patronat de Gigi Becali pentru a evolua pe arena din Ghencea.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Vlad Iacob: "Ne dorim să câștigăm acest meci"
Astfel, derby-ul programat sâmbătă, 22 iulie, va avea loc pe stadionul Arcul de Triumf, iar partida va avea parte de o asistență redusă, din cauza capacității de doar 8.100 de locuri a arenei. Tocmai din acest motiv, cei de la FCSB au dorit amânarea partidei pentru o altă dată, când Arena Națională ar fi fost din nou liberă pentru închiriere.
În cele din urmă, Dinamo a refuzat propunerea celor de la FCSB, iar Vlad Iacob a explicat decizia "Câinilor".
"Am înțeles că se va disputa pe Arcul de Triumf, dar încă nu am primit o notificare oficială. Asta au ales cei de la FCSB, în urma esuării tratativelor cu CSA Steaua. Sincer, aș fi preferat să jucăm pe un stadion mare, care să fie cât mai încăpător pentru un asemenea meci.
(n.r. dacă FCSB le-a cerut amânarea partidei) Este adevărat, dar nu ne-a convenit această opțiune. Am fi pierdut din ritm și ar fi fost un mare dezavantaj din punct de vedere sportiv. Ei prioritizează ce competiție vor, noi avem treaba noastră.
Obligația regulamentară este de 5% (n.r. câte bilete primesc fanii lui Dinamo) și ne dorim să câștigăm acest meci". a spus Vlad Iacob, la Liga Digisport.
Gigi Becali, răspuns dur pentru CSA Steaua
Cei de la CSA Steaua susțin că totul a căzut pentru că FCSB nu a oferit actele necesare, dar Gigi Becali îi contrazice, într-o replică foarte dură.
”Am făcut tot ce au cerut, urma azi să facem actele, să semnăm contractul. S-a întâmplat că nu le-a convenit polița de asigurare de 250.000 de euro. Am zis bine, vă mai dăm un bilet la ordin avalizat de 250.000 de euro. Cum ar veni, erau banii în cont, un milion care era la discreția lor, orice se întâmpla.
Au zis că azi ne dau răspunsul, apoi n-au mai răspuns la telefon. Pe urmă, ne-au trimis scrisoare ca atunci când venim cu biletul avalizat la ordin de 750.000 și cu polița de asigurare de 250.000, dar timp nu era să facem polița de asigurare.
Așa că am zis că dăm bilet la ordin și pentru 250.000, dar au zis că nu vor așa. S-au jucat cu noi, ei credeau că nu dăm niciodată milionul și când au văzut că noi dăm, când și-au dat seama și au văzut că nu se poate polița de asigurare într-o zi... Noi am zis că punem bani în loc de poliță.
Îți dai seama? Când văd lucrurile astea, mă gândesc ce fel de oameni sunt? Nu înțeleg, mă minunez. Cum să spună așa ceva? Îți dai seama ce oameni de nimic, ce mincinoși? Dacă eu zic că mâine la 10:00 fac bilet avalizat de un milion?
Când revin lucrurile la normal, eu sunt dispus, nu mă supăr. Când revin lucrurile la normal și vine un om care să aibă bărbăție, o să jucăm. Prim-minstrul ce să facă? Dacă ei sunt capabili să mintă, spun că nu le-am dat. Mint cu nerușinare.
Se încadrează și la minciună, și la abuz, și la ce vrei tu. Noi avem comunicarea cu ei. Le-am spus că dăm bilet avalizat de 750.000 de euro și vă mai dăm pentru 250.000 încă un bilet. Nu putem să vă dăm polița, vă dăm bilet avalizat de încă 250.000, bani la dispoziția voastră.
Nu știu ce să mai cred, dacă au spus și minciuna asta. Sunt oameni de nimic și de doi lei, care sunt mincinoși. Cu oamenii de ăștia nu poți face țară mare”, a spus Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: dinamo , derby , superliga , fcsb , vlad iacob
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...