Oficialii de la CFR Cluj au lămurit situația lui Billel Omrani, dorit de FCSB. "Există posibilitatea asta"
articol scris de Digi Sport22.03.2022, 11:02
Președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a lămurit care este situația lui Billel Omrani, atacantul francez care mai are contract cu ardelenii doar până în vară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Atacantul este și pe lista marii rivale, FCSB, lucru confirmat în dese rânduri și de patronul grupării, Gigi Becali.
Billel Omrani rămâne la CFR Cluj până în vară, anunță Cristi Balaj
Cristi Balaj a anunțat că nu se pune problema ca Billel Omrani să plece de la CFR Cluj înainte de expirarea contractului. Președintele grupării spune că atacantul și clubul se află în negocieri pentru o nouă înțelegere, însă e conștient că fotbalistul are și oferte foarte bune de afară și ar putea pleca în vară.
"Până la finalul contractului, Omrani va juca la CFR Cluj. Avem probleme mult prea importante în acest moment, iar comunicarea cu Omrani este excelentă. El se pregătește bine, nu vrem să forțăm lucrurile. În momentul în care un jucător are oferte mult mai mari de afară, este greu să-l blocăm.
Nu ne-am luat gândul de la el, există posibilitatea să rămână la CFR Cluj. El se simte foarte bine la CFR Cluj și a demonstrat de multe ori că nu banii sunt cei mai importanți pentru el", a spus Cristi Balaj, conform Playsport.
Gigi Becali nu a ezitat de-a lungul timpului și l-a lăudat pe Omrani, chiar dacă a trebuit să-l denigreze chiar pe jucătorul său, Claudiu Keșeru.
"Îl compari pe Omrani cu Keșeru? Nu da exemplu aiurea. Păi nu e exemplu, că ăla, Omrani, e cel mai bun din România și Keșeru nu mai poate la noi, la nivelul ăsta", spunea Gigi Becali în urmă cu doar o lună.
De unde ar avea oferte Billel Omrani
Alături de cele două cluburi din Liga 1 care-l doresc, Billel Omrani ar mai fi, potrivit Foot Mercato, urmărit de Al-Faisaly, grupare din Arabia Saudită.
De asemenea, gruparea sud-coreeană Ulsan Hyundai îl vrea pe Billel Omrani, însă nu în vară, din încă de acum, ceea ce este posibil pentru că fereastra de transferuri din țara asiatică este deschisă până pe 25 martie.
Sosit în 2016 la CFR Cluj, Omrani a evoluat în 203 partide și a marcat de 47 de ori, statistică la care se adaugă și 35 de assist-uri. Atacantul are în palmares 6 trofee cu gruparea ardeleană, între care se numără și 4 succese în Liga 1.
Etichete: cfr cluj , contract , transfer , bilel omrani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...