OFICIAL | Virgiliu Postolachi, atacantul crescut de PSG, a semnat cu UTA Arad: ”Clubul își asumă plata”
articol scris de Digi Sport20.07.2022, 14:04
Virgiliu Postolachi (22 de ani), atacantul moldovean crescut de PSG, a semnat cu UTA Arad, formația din Superliga care este antrenată de Ilie Poenaru (45 de ani).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce s-a pregătit în această vară cu gruparea arădeană, Virgiliu Postolachi a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
Virgiliu Postolachi a semnat cu UTA Arad
UTA Arad a anunțat că l-a transferat pe Virgiliu Postolachi, după ce a plătit grila de formare clubului PSG, singurul obstacol care a stat în calea realizării mutării până acum.
”Atacantul moldovean Virgiliu Postolachi a semnat astăzi cu UTA. Clubul nostru îşi asumă plata indemnizaţiei de formare a jucătorului în vârstă de 22 de ani, născut pe 17 martie 2000. Acesta a efectuat stagiul de pregătire de la Rogla împreună cu echipa condusă de Ilie Poenaru, iar astăzi a semnat pentru o perioadă de doi ani cu UTA.
Jucătorul naţionalei Moldovei a crescut la Academia celor de la Paris Saint-Germain, acolo unde a evoluat la toate grupele de vârstă. A debutat pentru echipa de seniori a parizienilor într-o partidă amicală în 2019 contra celor de la Dinamo Dresda, când a şi marcat un gol.
A mai trecut pe la Lille, Vendsyssel FF şi Mouscron, echipă de la care a ajuns la Arad. Pentru naţionala de seniori a Moldovei a disputat trei meciuri. Îi urăm bun venit şi cât mai multe goluri în tricoul roş-alb!”, a transmis UTA Arad, pe siteul oficial.
- Virgiliu Postolachi joacă pentru naționala din Republica Moldova. Atacantul s-a remarcat la PSG, în UEFA Youth League, reușind să înscrie două goluri în șase meciuri.
Postolachi s-a antrenat alături de Zlatan Ibrahimovic, Kylian Mbappe și celelalte staruri ale PSG-ului, însă nu a convins, iar campioana din Ligue 1 l-a cedat în 2019 la Lille. Un an mai târziu a fost transferat de Mouscron, în Belgia, iar apoi a fost în Danemarca, la Vendsyssel FF.
Moldoveanul a impresionat în perioada de pregătire la amicalul câștigat de ”Bătrâna Doamnă”, 5-1 cu Maritsa Plovdiv, scor 5-1. Virgiliu Postolachi a reușit o dublă, iar al doilea gol a fost o adevărată capodoperă.
- 100 de mii de euro este cota de piață a lui Virgiliu Postolachi, potrivit Transfermarkt.
Etichete: psg , virgiliu postolachi , transfer uta arad , transfer superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...