OFICIAL Stoican, la a doua despărțire de Dinamo: ”N-a ieșit așa cum mi-am propus!”
06.05.2015, 15:47VIDEO Dinamo - Steaua 1-3. Eșecul pe care roș-albii l-au suferit în marele derby i-a fost fatal lui Flavius Stoican. Antrenorul, care are cifre deazastruoase cu roș-albaștrii, a fost demis de la echipă și înlocuit cu Mircea Rednic.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Practic, Flavius Stoican a fost pentru a doua oară dat afară de la Dinamo într-un singur sezon. Antrenorul, în vârstă de 38 de ani, a fost înlăturat prima dată de pe banca tehnică a ”câinilor” în luna noiembrie, dar a fost readus de fostul manager al bucureștenilor, Daniel Stanciu, la începutul lui martie, ca înlocuitor al lui Mihai Teja.
Acum, Stoican se vede iar obligat să părăsească gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.
”Am venit la Dinamo, ca și în primul mandat, cu inima deschisă și am încercat să fac totul pentru a urca echipa în clasament. Am venit într-un moment greu, luând echipa din mers, după trei etape din returul campionatului.
Din păcate, lucrurile nu au ieșit așa cum mi-am propus. Mulțumesc clubului Dinamo pentru șansa oferită și le urez mult succes viitorului antrenor și tuturor foștilor colegi și elevi”, a spus Stoican, pentru site-ul oficial al clubului Dinamo.
5 înfrângeri a înregistrat Dinamo în mandatul lui Flavius Stoican. Echipa a mai bifat trei remize și doar două victorii.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: dinamo , digisport , program digisport , rednic dinamo , stoican , dinamo stoican , staoican declaratii dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...