OFICIAL | Primul fotbalist la care a renunțat Rapid în această iarnă
articol scris de Digi Sport23.12.2022, 15:07
Rapid a început deja să facă primele mutări în echipă, iar Adrian Mutu (43 de ani) a renunțat la unul dintre jucătorii aduși în vara acestui an în Giulești.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
OFICIAL | Alexandru Mățan a plecat de la Rapid
Măţan a evoluat doar în şase meciuri în tricoul Rapidului, fără a reușit vreun gol sau vreo pasă decisivă. Mijlocașul ofensiv a suferit o accidentare, o fractură de stres la un deget de la picior, și a fost indisponibil în cea mai mare parte a timpului.
Astfel, Adrian Mutu a decis să renunțe la serviciile sale și să nu-i prelungească acestuia împrumutul din MLS.
"Împrumutul lui Alex Mățan s-a încheiat, acesta revenind la formația Columbus Crew! Mulțumim, Alex, și mult succes în continuare!", a transmis Rapid.
Rapid i-a plătit 6.000 de euro lunar lui Mățan
În perioada petrecută la Rapid, Alex Mățan a câștigat 18.000 de euro lunar, dar doar 6.000 au fost achitați de Rapid.
Restul salariului jucătorului a fost acoperit de Columbus Crew, club cu care românul mai are contract încă un an, până în decembrie 2023.
"Măţan este plecat în Statele Unite şi probabil că va şi rămâne acolo. Se va despărţi de noi după ultimul meci din decembrie, i se termină împrumutul. El este încă în recuperare, a fost operat şi probabil că va avea nevoie de câteva luni.
Şi nu are rost să stea cu noi accidentat când poate să meargă la echipa de care aparţine şi să urmeze tratamentul pe care îl spune doctorul clubului", a spus Adrian Mutu, în cadrul unei conferințe de presă.
- 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Mățan, potrivit Transfermarkt.
Etichete: liga 1 , rapid , plecare rapid , alex matan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...