OFICIAL | FCSB l-a dat afară pe Marian Lupu. Cine va fi noul preparator al roș-albaștrilor
01.08.2019, 17:12FCSB s-a despărțit de Marian Lupu. Anunțul oficial a fost făcut pe site-ul roș-albaștrilor, după ce Gigi Becali susținea, cu 4 zile în urmă, că va renunța la preparatorul fizic, considerat principalul vinovat pentru desele accidentări din lotul vicecampioanei. Locul acestuia va fi luat de Andrei Zisu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Mulțumim, Marian Lupu!
FCSB anunță că a încetat raporturile contractuale cu preparatorul fizic Marian Lupu, care a pregătit echipa în ultimii doi ani și jumătate.
Pregătirea fizică a jucătorilor în această perioadă va fi coordonată de Andrei Zisu, preparatorul fizic al Centrului de Copii și Juniori al FCSB, sub supravegherea antrenorului Bogdan Andone.
Clubul nostru îi mulțumește lui Marian Lupu pentru munca depusă în ultimii ani și îi urează mult succes în continuare!”, se arată pe contul de Facebook al roș-albaștrilor.
Marian Lupu, considerat vinovat pentru desele accidentări de la FCSB
Accidentarea lui Ioan Hora a fost picătura care a umplut paharul, astfel că Gigi Becali a luat decizia de a-l da afară pe Marian Lupu.
Becali este nemulțumit de faptul că la echipă sunt foarte mulți jucători accidentați și a hotărât să nu mai continue colaborarea cu Lupu, pe care-l consideră principalul vinovat pentru situația accidentărilor.
Marian Lupu a ajuns la FCSB în ianuarie 2017, la șase luni după ce Neubert a plecat la CSKA Sofia. Lupu mai fusese preparatorul fizic al roș-albaștrilor și pe vremea lui Cosmin Olăroiu. Acesta a mai fost și la echipa națională mare, dar și U21. Fostul preparator al echipei lui Becali s-a ocupat și de jucători de tenis, precum Hănescu și Begu.
Etichete: gigi becali , marian lupu , marian lupu fcsb , andrei zisu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...