OFICIAL | FC Argeș a adus un nou antrenor secund, chiar în ziua în care Arnold Garita a fost exclus din lot
articol scris de Digi Sport14.04.2023, 10:32
FC Argeș și-a prezentat noul antrenor secund, chiar în ziua în care oficialii au decis să îl excludă din lot pe Arnold Garita.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Este vorba despre Andrei Speriatu (65 de ani), fost mare portar în prima divizie a României și cunoscător al fotbalului din Pitești.
Andrei Speriatu este noul secund al celor de la FC Argeș
După ce Bogdan Argeș Vintilă a fost numit antrenor principal, secundul său a fost prezentat în cursul zilei de joi, 13 aprilie.
Andrei Speriatu, fost șef al secției de scouting al ”Vulturilor” a acceptat propunerea fostului tehnician de la FCSB de a ajuta mult mai mult echipa.
În cariera sa de tehnician, fostul goalkeeper a fost antrenor la Sportul Studențesc în sezonul 1997-1998 și antrenor cu portarii pentru Steaua, Al Hilal și U Cluj.
”Antrenorul principal Bogdan Argeș Vintilă și-a completat staff-ul cu care va lucra la FC Argeș. Începând de astăzi, în funcția de antrenor secund a fost numit Andrei Speriatu.
Fostul portar de legendă al clubului nostru a semnat o înțelegere până la finalul acestui sezon competițional, cu drept de prelungire. Născut pe 29 septembrie 1957 la Toporu (Teleorman), Speriatu a jucat 406 de meciuri în primul eşalon al României, îmbrăcând tricoul alb-violet în două perioade: 1976-1980 și 1986-1990. Campion cu FC Argeș în sezonul 1978-1979, Speriatu este pe locul trei în topul celor mai longevivi portari români, după Costel Câmpeanu şi Silviu Lung. Speriatu a mai făcut parte din staff-ul tehnic al echipei noastre în mandatele lui Telu Stancu, Nicolae Dobrin și Marian Bondrea”, este comunicatul postat de către cei de la FC Argeș.
Ce a declarat Andrei Speriatu: ”De unul singur nu poți!”
Andrei Speriatu a oferit prima reacția după ce a devenit secund la FC Argeș.
”Îmi doresc să o scoatem la capăt. Cred că putem să depășim acest moment greu, nu prin forța mea, ci prin forța grupului. De unul singur nu poți! Fotbalul este un joc colectiv și doar împreună putem face o treabă cât mai bună. Trebuie să avem dorință, determinare și puterea de a lupta până la final”, a declarat Speriatu, potrivit site-ului oficial al piteștenilor.
Arnold Garita, exclus din lot
Șefii lui FC Argeș au luat deja o măsură concretă după bătaia de la antrenament. Potrivit publicației locale Ziartopdeargeș, Arnold Garita a fost exclus din lot!
Răzvan Tunaru, managerul sportiv al lui FC Argeș, a anunțat că decizia a fost luată pentru că gesturile lui Arnold Garita au fost intolerabile.
”Domnul Garita a fost exclus din lot şi se va pregăti separat. 99% situaţia lui este clară şi lucrurile sunt încheiate în privinţa lui. Aici este o problemă de caracter.
Nu contează că este golgheterul echipei, putea să aibă şi 20 de goluri marcate că tot aceeași decizie o luam. Nu putem tolera asemenea gesturi”, a spus Răzvan Tunaru.
Etichete: fc arges , antrenor fc arges , garita , andrei speriatuâ
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...