OFICIAL | Dinamo i-a găsit înlocuitor lui Straton. Un portar de aproape 37 de ani a fost prezentat
articol scris de Digi Sport14.09.2020, 14:42
Dinamo a anunțat transferul portarului spaniol Rene Roman Hinojo, care a fost legitimat ultima oară la Almeria.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Rene Hinojo împlinește 37 de ani în luna decembrie, iar întreaga carieră și-a petrecut-o în eșaloanele inferioare din Spania, cel mai des apărând în liga secundă.
Dinamo l-a transferat pe portarul spaniolul Rene Hinojo
"René Román Hinojo urmează să sosească la București pentru a efectua testele medicale și pentru a semna un contract cu clubul nostru pentru următoarele două sezoane competiționale, a declarat directorul sportiv Rufo Collado pentru www.fcdinamo.ro", se arată în comunicatul clubului Dinamo.
Sub contract cu Almeria în perioada iulie 2017-septembrie 2020, Rene a fost împrumutat la Ponferradina în a doua parte a stagiunii trecute, unde a strâns 15 meciuri. În urmă cu câteva zile, goalkeeper-ul s-a despărțit de Almeria și a rămas liber de contract.
OFICIAL. René Román Hinojo la Dinamo București București, 14 septembrie 2020. Dinamo București a ajuns la un acord cu...
Posted by FC DINAMO BUCURESTI on Monday, 14 September 2020
- 30 de partide a acumulat portarul adus de Dinamo în ultimul sezon din liga a doua iberică, la Almeria și Ponferradina.
- Betis B, Cartagena, Barakaldo, Real Jaen, Llagostera sau Girona sunt alte echipe din CV-ul experimentatului goalkeeper.
Cătălin Straton pleacă de la Dinamo. Contra are doi portari spanioli la dispoziție
Cătălin Straton (30 de ani) își va rezilia contractul cu Dinamo în perioada următoare. Portarul care a devenit titular în ultima perioadă a fost înștiințat că nu se va mai conta pe serviciile sale.
Din informațiile Digi Sport, Straton a fost trimis la directorul tehnic pentru a-și rezolva situația contractuală. Astfel, Dinamo va conta pentru restul sezonului pe Rene Hinojo și Tomas Mejias (31 de ani), goalkeeper-ul spaniol împrumutat de la Middlesbrough.
Mejias a bifat doar două meciuri în sezonul trecut la Middlesbrough, ambele în Cupa Angliei.
De-a lungul carierei, Tomas Mejias a mai evoluat la echipele de juniori de la Real Madrid, Rayo Vallecano și Omonia Nicosia. Noul portar al lui Dinamo are și o apariție în tricoul primei formații a lui Real Madrid, în 2011, când juca în ultimele șase minute ale meciului cu Getafe.
Etichete: dinamo , transfer , portar , straton , rene roman hinojo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...