OFICIAL! Dinamo a mai realizat un transfer. A adus un jucător de la Venezia
30.08.2019, 15:47Dinamo a mai reușit astăzi un transfer. Astfel, clubul din Ștefan cel Mare a obținut transferul definitiv al mijlocașului Roberto Gabriel Strechie (19 ani), de la Venezia.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Aceste este născut în Italia, însă are cetățenie română și a crescut la juniorii celor de la Venezia. În vara acestui an a fost promovat la prima echipă a celor de la Venezia, în Serie B, după un împrumut de un sezon la formaţia Lucchese, în Serie C. Noul jucător al echipei din Ștefan cel Mare a efectuat vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală și s-a alăturat lotului dinamovist în cantonamentul de la Săftica.
”A apărut această şansă de a juca pentru o echipă de top din România. M-au căutat şi i-am ales”, spunea Roberto Strechie pentru tuttomercatoweb.com.
Cel care a intermediat transferul lui Strechie la Dinamo este impresarul albanez Sokol Haxhia, cel care l-a transferat in aceasta vara si pe Claudiu Negoescu, de la FCSB la Spal in Serie A.
Cine este Roberto Gabriel Strechie, ultimul transfer al lui Dinamo
3 partide are Strechie pentru prima echipă a celor de la Venezia. Pentru Venezia Primavera a jucat 25 de meciuri.
19 ani a împlinit Strechie, fiind născut pe 16 iulie 2000.
14 meciuri a adunat Strechie, sezonul trecut, la Lucchese în Serie C. A înscris un gol pentru Lucchese.
Etichete: transfer dinamo , roberto gabriel strechie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Camerele auto video sunt un dispozitiv util pentru șoferi și pot fi de un real ajutor în cazul unor...