OFICIAL | Căpitanul Chindiei este primul care pleacă, după ce echipa a retrogradat! Fotbalistul rămâne în SuperLiga
articol scris de Digi Sport25.05.2023, 19:45
Chindia Târgoviște a retrogradat în divizia secundă, după ce în ultima etapă a terminat la egalitate partida cu FC Voluntari, scor 2-2.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Acum, formațiile rămase în SuperLiga României au început să profite de acest lucru și să se intereseze de mai mulți fotbaliști aflați sub contract cu echipa târgovișteană.
Cristian Neguț a semnat cu FC Hermannstadt
Primul fotbalist care a decis să plece de la Chindia este chiar căpitanul Cristian Neguț (27 de ani).
Fotbalistul trecut și pe la CFR Cluj avea de mai mult timp un acord de principiu cu FC Hermannstadt, iar joi, 25 mai, transferul a fost oficializat.
- Cristian Neguț va evolua în următoarele două sezoane pentru echipa condusă de Marius Măldărășanu.
„Cristi Neguț este la FCH! Mijlocașul în vârstă de 27 de ani tocmai a semnat o înțelegere pentru următoarele două sezoane cu FCH.
Cristi este cotat la suma de 550.000 de euro pe site-urile de specialitate și ni se alătură din postura de fotbalist liber de contract. În sezonul trecut, acesta a fost căpitanul celor de la Chindia Târgoviște, echipă pentru care a bifat 35 meciuri, 6 goluri și a oferit 8 pase de gol.
În primul eșalon fotbalistic din România, Cristi Neguț a mai evoluat pentru C.F.R.Cluj-Napoca, fosta campioană a României. Cristi poate juca pe ambele benzi ale terenului în linia mediană, dar și pe postul de atacant. Ne bucură foarte tare că unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din Superliga României a acceptat să se alăture proiectului nostru! Cristi Neguț, mult succes sub culorile FCH!”, au anunțat sibienii, pe contul de Facebook.
- 550.000 de euro este cota de piață a lui Cristian Neguț, potrivit transfermarkt.com.
- 6 goluri și 9 pase decisive a reușit mijlocașul pentru Chindia în acest sezon.
Dani Coman: ”Este un jucător pe care pe ni l-am dorit cu toții”
Imediat după ce a Cristian Neguț a fost prezentat la Hermannstadt, președintele Dani Coman a vorbit despre transferul fotbalistului.
”Am semnat joi cu Neguț doi ani, este un jucător pe care pe ni l-am dorit cu toții, credem că ne va ajuta mult să ne îndeplinim obiectivele. Deși el a avut oferte și din altă parte, poate mai bune din punct de vedere financiar, Neguț mi-a demonstrat că este de cuvânt. Țin legătura cu el cu și de ceva timp și mi-a promis ca la finalul sezonului, suntem prima variantă și așa a fost, a venit și a semnat pentru doi ani. Însă, până acum și-a dorit să fie concentrat 100% pentru play-out și să încerce să se salveze cu Chindia”, a spus Dani Coman, potrivit celor de la oradesibiu.ro.
Etichete: dani coman , chindia , hermannstadt , negut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...