OFICIAL: Al doilea transfer al verii la Dinamo
28.06.2017, 13:00UPDATE 13:00: Dinamo a anunțat pe site-ul oficial transferul fundașului grec Giorgos Katsikas, altul decât cel despre care se credea că ar fost aproape de un acord cu roș-albii. Este cel de-al doilea fotbalist adus de formaţia din Ştefan cel Mare în această vară, după Diogo Salomao, care a fost prezentat ieri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fundașul central grec Giorgos Katsikas (27 de ani), ultima oară Esbjerg, în prima ligă a campionatului din Danemarca, a semnat un contract cu FC Dinamo București pentru următoarele două sezoane competiționale, începând cu data de 1 iulie 2017, a anunțat conducerea clubului din Ștefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro.
"Fost component al reprezentativei U21 a Greciei, Giorgos Katsikas și-a început cariera la juniorii clubului Iraklis și a evoluat pentru Olympiakos Volos (2008-2009), Iraklis (2009-2011), PAOK Salonic (2011-2015), Twente (2015-2016) și, în prima jumătate a acestui an, la Esbjerg.
Noul jucător al echipei din Ștefan cel Mare a efectuat în această dimineață vizita medicală și se va alătura lotului dinamovist în stagiul de pregătire în Slovenia.", scrie sursa citată.
13 meciuri, toate ca integralist, a jucat Giorgos Katsikas în 2017 pentru danezii de la Esbjerg.
43 de partide și patru goluri a adunat Giorgos Katsikas în campionatul Greciei pentru PAOK Salonic. A fost finalist al Cupei Greciei, în 2014, cu PAOK.
7 jocuri a evoluat Giorgos Katsikas pentru Twente în prima ligă a campionatului olandez. A jucat și pentru Jong Twente, echipa secundă a clubului olandez, patru apariții și un gol.
27 de ani a împlinit noul jucător al echipei din Ștefan cel Mare. Născut pe 14 iunie 1990, la Salonic, Giorgos Katsikas are patru selecții și pentru reprezentativa U19 a Greciei.
10 meciuri are Giorgos Katsikas în cupele europene, în tricoul grecilor de la PAOK Salonic. A marcat și un gol în partida PAOK Salonic vs Rapid Viena 2-1, în Europa League.
Dinamo a rezolvat transferul lui Diego Salomao și este pe cale să facă și al doilea transfer din această vară: un fundaș central care ar rezolva problema din apărare.
Aristotelis Karasalidis (26 de ani) a jucat în ultimul sezon la Xanthi, sub comanda lui Răzvan Lucescu. Titular de drept în centrul defensivei, grecul este caracterizat drept un apărător de top, foarte puternic, printre cei mai buni pe care i-a avut Xanthi în sezonul precedent. Curajul, simțul anticipației și un joc de cap remarcabil sunt cele mai mari calități ale grecului.
I-a expirat contractul la Xanthi în această vară, iar grecii nu i l-au prelungit, pierzându-l gratis.
A jucat 20 de meciuri (19 ca titular) în campionatul elen în sezonul încheiat de Xanthi pe locul al 6-lea. A mai bifat două apariții și în Cupa Greciei.
Înainte să ajungă la Xanthi, a jucat ca mijlocaș defensiv la Iraklis. Răzvan Lucescu l-a folosit doar ca fundaș central. Polivalența grecului este calitatea care l-ar putea ajuta să se impună în echipa lui Contra.
400.000 de euro este actuala cotă de piață a lui Aristotelis Karasalidis, potrivit site-ului transfermarkt.de.
9 echipe are în CV fundașul central: PAOK (2008-2011), Anagennisi Giannitsa (2010, împrumut), Megas Alexandros (2011, împrumut), Panserraikos (2011-2013), Aris Salonic (2013-2014), Paniliakos (2014), Niki Volos (2014-2015), Iraklis Salonic (2015-2016) și Xanthi (2016-2017).
Dinamo se află în cantonament în Slovenia până pe 6 iulie. Până acum, roş-albii au disputat două partide amicale: 1-4 cu Osijek şi 0-1 cu Lokomotiva Zagreb, ambele echipe din Croaţia. Miercuri este programat meciul cu Maribor (ora 19:00).
Programul "câinilor":
21 iunie: DINAMO vs NK Osijek (Croația, locul 4) 1-4
24 iunie: DINAMO vs NK Lokomotiva Zagreb (Croația, locul 5) 0-1
28 iunie: DINAMO vs NK Maribor (Slovenia, locul 1)
2 iulie: DINAMO vs NK Domzale (Slovenia, locul 4)
5 iulie: DINAMO vs FK Anzhi Makhachkala (Rusia, locul 12)
Etichete: transferuri dinamo , dinamo transfer , mutu dinamo , dinamo fundas , salomao mutu , katsikas dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...