Exclusiv ”Oferta e pe masă!”. Gent a pus ochii pe un fotbalist din Liga 1, ”curtat” de FCSB și Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport15.01.2023, 12:23
Oficialii celor de la KAA Gent au pus ochii pe un nou fotbalist din Liga 1, după ce în trecut acolo a jucat și fostul mijlocaș al Stelei, Alin Stoica (43 de ani), în perioada 2006-2008 (43 de meciuri, 4 goluri).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Oferta e pe masă!”. Gent a pus ochii pe un fotbalist din Liga 1, ”curtat” de FCSB și Universitatea Craiova
Este vorba despre Valentin Țicu (22 de ani), fundașul stânga al celor de la Petrolul. Țicu a fost curtat anul trecut de FCSB, dar și de Universitatea Craiova. De altfel, oltenii au încercat transferul și după numirea lui Eugen Neagoe în funcția de antrenor principal.
Pe fir au intrat și belgienii de la Gent. Diriguitorii grupării de pe locul 5 din prima ligă le-au oferit ”găzarilor” 350.000 de euro, susțin sursele digisport.ro.
”E oferta pe masă pentru Țicu. Acum să vedem dacă vor fi de acord cei de la Petrolul și vor accepta. Am vorbit cu Claudiu (n.r. - Claudiu Tudor, președintele Petrolului) și rămâne să vedem la ce concluzie vom ajunge.
Nu pot să vă spun de la cine este oferta și cât s-a oferit, dar, da, este o echipă din Belgia”, a declarat agentul Florin Vulturar, pentru digisport.ro.
Universitatea Craiova, la un pas să-l transfere pe Jair de la Petrolul
Gruparea din Bănie vrea să profite de situația financiară dificilă de la Petrolul și e pe cale să se înțeleagă cu ploieștenii pentru transferul mijlocașului brazilian Jair Tavares da Silva (28 de ani).
- 600 de mii de euro este cota de piață a fotbalistului ajuns în vară la Petrolul, liber de contract.
”E aproape și departe. Până nu se semnează... Diferența e mică (n.r.- între cerere și ofertă). Eu spun că sunt șanse. Am spus-o de la început, pentru prețul corect e normal ca orice jucător să plece la mai bine. Am mai declarat, noi rugăm anumiți jucători să plece, dar nu vor. Înseamnă că la Petrolul e bine”, a declarat Claudiu Tudor, președintele Petrolului.
Ajuns gratis în vara lui 2022 la Petrolul, Jair a mai jucat de-a lungul carierei sale la Ituano (Brazilia), AC Oulu, Ilves și HJK Helsinki (Finlanda).
- Două goluri și două assist-uri în 22 de meciuri a adunat Jair la Petrolul.
Etichete: gigi becali , transferuri petrolul , gent , valentin țicu , ticu gent
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...