Exclusiv Ofertă de ultim moment pentru Rednic. Tehnicianul, tentat să plece de la Dinamo
04.11.2018, 19:59Mircea Rednic ar putea să o părăsească pe Dinamo mai devreme decât ar fi anticipat oricine. "Puriul" are o ofertă extrem de tentantă de la Al Nasr.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Oficialii lui Dinamo i-au dat credit nelimitat tehnicianului pentru a face ordine la echipă. A început deja curăţenia de toamnă, iar în iarnă se anticipa că vor urma transformări spectaculoase.
Doar că s-ar putea ca revoluţia din Ştefan cel Mare să fie făcută de altcineva. Asta pentru că "Puriul" a primit o ofertă greu de refuzat, de la Al Nasr, din Emiratele Arabe Unite.
Rednic poate semna cu arabii abia din iarnă, dar aceştia nu au vreo problemă cu acest lucru, dorindu-l neapărat. Al Nasr îi oferă antrenorului de la Dinamo un contract pe un an şi jumătate, cu un salariu de 1,5 milioane, pe toată perioada.
Judecând după situaţia de la Dinamo, dar şi având în vedere salariul promis de arabi, Rednic pare tentat să accepte.
Al Nasr are un start de sezon extrem de slab. Echipa e pe locul 8, după 9 etape, cu doar 11 puncte acumulate. Asta în ciuda faptului că în lot sunt fotbalişti extrem de cunoscuţi, precum Cabaye sau Alvaro Negredo.
La Al Nasr a mai antrenat un român, Dan Petrescu, în perioada octombrie 2016 - mai 2017. Anterior, un alt tehnician celebru în Liga 1 a fost la cârma echipei, Walter Zenga. În trecut, Ionuţ Rada a evoluat pentru formaţia din Dubai.
Dacă mutarea se va concretiza, Dinamo va trebui să mizeze pe al patrulea antrenor din acest sezon. Stagiunea a fost începută cu Bratu pe bancă, pentru ca apoi Claudiu Niculescu să fie pus pentru o foarte scurtă perioadă.
10.000 de euro/lună e salariul avut de Rednic în Ştefan cel Mare.
Etichete: dinamo , rednic dinamo , dinamo rednic , rednic pleaca de la dinamo , rednic al nasr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...