Octavian Popescu, urmărit de o echipă din Top 4 din La Liga! Adrian Ilie: ”M-au sunat”
articol scris de Digi Sport28.10.2022, 20:40
Octavian Popescu (19 ani) a impresionat în sezonul precedent la FCSB, însă în stagiunea 2022/2023, în care a fost numit și unul dintre căpitanii echipei, prestațiile sale au fost mult sub așteptări.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali, patronul FCSB-ului, visa să obțină zeci de milioane de euro în schimbul transferului lui Octavian Popescu, dar în ultimele săptămâni s-a resemnat și a declarat în mai multe rânduri că ”perla” sa valorează în acest moment doar ”câțiva lei”.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Octavian Popescu, conform Transfermarkt.
Adrian Ilie ”a fost sunat” de cei de la Atletico Madrid pentru Octavian Popescu
Fostul internațional Adrian Ilie (48 de ani), care a făcut carieră în Spania, a transmis că o echipă care a terminat pe unul dintre primele locuri în sezonul precedent din La Liga, Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid sau Sevilla, l-a rugat să-l monitorizeze pe Octavian Popescu la un meci al echipei naționale a României. Până la urmă, fostul atacant a recunoscut că a fost vorba despre Atletico Madrid.
”L-am urmărit special la meciul cu Finlanda de la echipa națională. Special m-am uitat, pentru că m-au sunat ca să le dau o părere de-a mea undeva de afară, o echipă... M-au sunat de la o echipă din Spania, ca să le spun ce văd eu la acel jucător. E o echipă din Primera, din primele 4. În sensul în care au terminat anul trecut, nu anul ăsta, că... S-ar putea să fie Atletico.
Azi dacă aș da un răspuns... Nu! Nu cred (n.r.- dacă va putea ajunge un fotbalist important)! Nu pentru că nu e în formă, ci, după cum a zis și Gigi Becali, am impresia că a uitat să mai joace fotbal. Ca și cum în momentul de față el este din nou la copii și juniori. A uitat parcă elementele de bază.
A avut o perioadă foarte bună acum ceva timp, în care îi ieșeau cam toate lucrurile... Este însă genul puțin umflat de presă, iar toate lucrurile veneau de la sine. S-a dovedit după aceea că nu era chiar așa...
După părerea mea, nu este într-o scădere de formă, cred că nu mai joacă fotbal în acest moment. Ar trebui să discute cineva de la club cu el, pentru că talent se vede că are, dar trebuie să-l echilibreze cumva...”, a declarat Adrian Ilie, potrivit Fanatik.
Victor Pițurcă, despre situația lui Octavian Popescu
Victor Pițurcă a recunoscut că este surprins de cât de abruptă e panta pe care a coborât Octavian Popescu.
”Antrenorii sunt de vină. Sunt foarte mirat de unde a ajuns acest copil într-o lună de zile, să nu mai fie băgat în seamă și să joace cum joacă.
El n-a uitat cum să joace fotbalul, pentru că el juca fotbal din plăcere, are calități native. Antrenorul trebuie să stea de vorbă cu el, să aibă discuțiile pe care trebuie s le aibă. Din punct de vedere tehnic, are calități extraordinare, are viteză de reacție.
Antrenorul trebuie să-i găsească altă mișcare în teren, să-i găsească altceva”, a spus Victor Pițurcă, la Pro Arena.
Octavian Popescu, fără gol din mai
În acest sezon, Octavian Popescu a evoluat în 24 de partide, dar singurele realizări individuale sunt pasele de gol date în meciurile cu Saburtalo și Chindia.
Fotbalistul nu a mai marcat pentru FCSB din 22 mai, de la meciul cu CFR Cluj din ultima etapă a sezonului trecut, în urma căruia ajungea la 10 goluri stagionale.
Etichete: atletico madrid , adrian ilie , octavian popescu , transfer octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...