Octavian Popescu rămâne o prioritate pentru un club din Serie A. Antrenorul a cerut 10 transferuri
articol scris de Digi Sport19.06.2022, 18:10
Octavian Popescu (19 ani) rămâne un nume interesant pentru formațiile din Vest. Mijlocașul celor de la FCSB este urmărit cu atenție de Torino, din Serie A, iar discuțiile între cele două cluburi ar putea fi inițiate cât de curând.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul echipei, croatul Ivan Juric (46 de ani) a cerut conducerii 10 transferuri pentru a putea crea un lot competitiv și pentru a duce gruparea ”Toro” în cupele europene.
Clubul va pierde o serie de jucători foarte importanți în acestă vară, iar Juric este îngrijorat. Cere jucători cel puțin de același calibru, dacă nu chiar mai valoroși.
Torino nu renunță la Octavian Popescu!
În această vară, vor pleca de la Torino - Cristian Ansaldi și Andrea Belotti, fotbaliști emblematici pentru club în ultimii ani. Contractele celor doi jucători vor expira și nu își mai doresc o prelungire a înțelegerii.
De asemenea, Tomasso Pobega, Marko Pjaca și Mohamed Fares se vor întoarce la cluburile de care aparțin. Există discuții cu Rolando Mondragora, Pietro Pellegeri și Dennis Praet pentru răscumpărare, însă lucrurile sunt departe de a avea finalitate.
În același timp, brazilianul Bremer are șanse foarte mari să plece, fiind dorit de Inter Milano, Napoli și Tottenham; portarul sârb Vanja Milinkovic-Savic este dorit de Crystal Palace, Fiorentina și Fulham, iar Simone Zaza ar putea ajunge la Cadiz, Getafe sau Salernitana.
- Prima plecare a fost consemnată deja. Magnus Warming a fost cedat, deja, sub formă de împrumut la Darmnstadt.
Așadar, Ivan Juric și-a întocmit o listă de 17 jucători, dintre care și-ar dori să achiziționeze cel puțin 10. Printre ei se află și fotbalistul celor de la FCSB, Octavian Popescu, anunță toro.it.
Iată lista completă a fotbaliștilor doriți la Torino:
- Gabriel (portar, Lecce), Dovbryk (atacant, Dnipro), Faes (fundaș, Reims), Fares (fundaș, Lazio), Gnonto (atacant, Zurich), Haveri (fundaș, Rimini), Joao Pedro (atacant, Cagliari) Maggiore (mijlocaș, Spezia), Mandragora (mijlocaș, Juventus), Mazzocchi (fundaș, Salernitana), Nelsson (fundaș, Galatasaray), Pellegri (atacant, Monaco), Praet (mijlocaș, Leicester), Popescu (mijlocaș , FCSB), Solomon (atacant, Shakhtar Donețk), Strefezza (atacant, Lecce), Yilmaz (fundaș, Besiktas).
Etichete: gigi becali , torino , octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...