Obiectivul lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova: ”Nu știu ce v-a spus dumneavoastră patronul”
articol scris de Digi Sport14.02.2022, 23:27
Universitatea Craiova a obținut a doua victorie consecutivă în Liga 1, 2-0 cu U Craiova 1948, și a luat o opțiune serioasă în cursa pentru un loc de play-off.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Una dintre candidatele la titlul de campioană la începutul sezonului, Universitatea Craiova a ”tremurat” și pentru locul în play-off, dar succesul în fața rivalei din oraș, consfințit de golurile lui Gustavo și Baiaram, au dus gruparea pregătită de Laurențiu Reghecampf la patru puncte de FC Argeș, ocupanta locului șapte, primul din afara play-off-ului, cu patru runde înaintea finalului sezonului regulat.
- 5 este poziția pe care se află Universitatea Craiova, cu 42 de puncte, după 26 de jocuri.
Laurențiu Reghecampf: ”Nu știu ce v-a spus dumneavoastră patronul”
La 22 de lungimi în spatele liderului CFR Cluj, Universitatea Craiova este departe de titlu, iar înaintea derby-ului Olteniei, Mihai Rotaru a anunțat că noul obiectiv al echipei este clasarea pe locul trei și câștigarea Cupei României.
Laurențiu Reghecampf a recunoscut că a avut o discuție cu patronul echipei în acest sens, însă nu a vrut să dea detalii, lăsând să se înțeleagă că el încă speră la o clasare chiar mai sus de poziția a treia. ”Nu știu ce v-a zis dumneavoastră patronul, eu știu doar ce mi-a spus mie. Ne dorim să ne clasăm cât mai sus posibil”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la finalul duelului cu U Craiova 1948.
Dacă diferența de puncte dintre Universitatea Craiova și formațiile din fața ei în clasamentul Ligii 1 ar rămâne neschimbată la începutul play-off-ului, după înjumătățire, trupa din Bănie s-ar afla la 11 puncte de CFR Cluj, la 8 în spatele FCSB-ului și la o singură lungime în urma celor de la FC Botoșani și FC Voluntari.
Mihai Rotaru a anunțat că Universitatea Craiova are un nou obiectiv pentru acest sezon de Liga 1
"Noi la începutul campionatului am crezut în titlu anul acesta. Am crezut că avem forță s-o facem, poate mai mult decât niciodată. Din păcate a fost acea serie de 10 meciuri cu o singură victorie (n.r. 7 noiembrie - 18 decembrie, perioadă în care Universitatea Craiova nu a câștigat niciunul dintre cele 7 meciuri din campionat) și a ieșit din calcul titlul de campioană pentru sezonul acesta.
A trebuit să ne reorganizăm, să ne redefinim obiectivele și în momentul ăsta ne uităm la locul 3 și la Cupa României. Și neșansa a jucat un rol, dar și anumite greșeli din partea noastră. Din păcate, suntem departe", a transmis Rotaru, conform Pro X.
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - U Craiova 1948 2-0
Etichete: laurentiu reghecampf , mihai rotaru , antrenor universitatea craiova , patron universitatea craiova , obiectiv universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...